El e «tăticul» pancartelor din Piaţa Victoriei

Ultima actualizare:

    Horia Georgescu a făcut peste 70 de bannere pentru manifestanţi
Horia Georgescu a făcut peste 70 de bannere pentru manifestanţi

“Fie viaţa cât de grea, tot dăm jos corupţia”, „Grupa mijlocie nu mai vrea hoţie”, „Clasa I-a din Ploieşti te roagă să te trezeşti”. Acestea sunt doar câteva dintre mesajele inscripţionate pe bannere sau pancarte de un ploieştean care s-a oferit să realizeze materialele protestatarilor în mod gratuit.

Anunţul a fost postat pe pagina de Facebook a lui Horia Georgescu şi imediat comenzile au început să curgă. Ploieşteanul a realizat bannere, gratuit, pentru protestatarii din Cluj, Bucureşti, Ploieşti, Suceava sau Craiova. Misiunea sa s-a încheiat luni seară, întrucât, spune el, nu mai sunt comenzi, dar nici protestele nu mai sunt de amploare. “Am realizat peste 70 de bannere. Am avut foarte multe comenzi.


    Ploieşteanul a venit personal la mitingul din Piaţa Victoriei cu o pancartă de 30 de metri lungime
Ploieşteanul a venit personal la mitingul din Piaţa Victoriei cu o pancartă de 30 de metri lungime

A fost foarte greu de gestionat. Cred că au rămas vreo 2 persoane care nu şi-au primit materialele, pentru că n-am mai făcut faţă. Mesajele au fost foarte diferite, undeva la 10 la sută au perpetuat mesajele din piaţă, care deja erau. Majoritatea au fost originale. Au fost multe mesaje care m-au impresionat. Au încercat să transmită o fustrare, un sentiment, au fost hazlii. Toată lumea a încercat să dea o notă de umor”, ne-a povestit Horia Georgescu. Acesta susţine că în total a printat aproximativ 100 de metri pătraţi, iar din punct de vedete al costurilor, totul a fost o chestiune “simbolică”. 

simeon stalpnicul png

“Am trimis bannerele prin curier. Am avut parte şi de un lucru inedit. Câţiva tineri din Bucureşti ne-au pus să realizăm bannere cu mesaje antiTrump pe care le-au purtat la protest, iar în acelaşi timp, în New York şi Iowa, alţi tineri cu care au vorbit pe internet au purtat mesaje de la protestele din ţară”, a mai povestit ploieşteanul. Emoţii maxime a avut când a realizat propriul banner, unul dintre cele mai mari din ţară, pe care l-a purtat la protestul de duminică, de la Bucureşti. 

“Un banner de 30 de metri lungime, care avea mesajul «Aţi reuşit, ne-aţi unit».

simeon stalpnicul png

Mesajul a fost preluat şi proiectat pe clădiri, iar lumea striga acest slogan. A fost emoţionant”, a adăugat Horia Georgescu. Ploieşteanul a realizat gratuit bannere pentru protestatari, deşi a riscat. A doua zi după anunţ s-a trezit cu o vizită a inspectorilor de la Poliţia Economică, pe motiv că ar ţine angajaţii peste program, dar s-au convins că sesizarea a fost falsă şi au plecat fără să-i dea vreo sancţiune.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
Ce este asigurarea profesională IT și cine este obligat să o aibă în România jpg
rhubarb 3399627 1280 jpg
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
bebelus bona imagini jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net