E cod galben de ploi torențiale în aproape toată țara

Ultima actualizare:

    De azi după-amiază și până mâine vor cădea cantități însemnate de ploaie
De azi după-amiază și până mâine vor cădea cantități însemnate de ploaie

După o saptămână de temperaturi caniculare ce au depășit 36 de grade Celsius, la umbră, vremea se schimba radical. Aproape toată țara se află sub avertizare de ploi torențiale, însoțite de furtuni și vijeli.

De ieri seară, întreaga țară se află sub informare meteorologică de vijelii, ploi torențiale și descărcari electrice.

Meteorologii au emis în urmă cu puțin timp cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate.

Astfel că de azi, de la ora 16.00, și până mâine, la ora 23.00, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării.

Codul galben este valabil în aproape toată țara
Codul galben este valabil în aproape toată țara

Temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, cu precădere în zona de munte 40....50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
ploaie jpg
tick 5477847 1280 jpg
casa la curte jpeg
furtuni ploi jpeg
zodii pixabay jpg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
autostrada Moldovei A7 FOTO Sorin Grindeanu 1
colaj dacia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net