DNA: „Nu am fost consultaţi pe legile justiţiei”

Ultima actualizare:

    Reprezentanții DNA au trimis o scrisoare deschisă ministrului Justiției, ÎCCJ, procurorului general și CSM
Reprezentanții DNA au trimis o scrisoare deschisă ministrului Justiției, ÎCCJ, procurorului general și CSM

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis o scrisoare deschisă ministrului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), procurorului general şi preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), scrie news.ro. DNA precizează că nu a fost consultată în legătură cu modificările propuse de ministrul Justiției și că nu a primit nici până acum proiectele.

DNA anunţă că, având în vedere situaţia de incertitudine creată după prezentarea, de către ministrul Justiţiei, a unor modificări pe care intenţionează să le aducă legilor justiţiei, conducerea DNA a decis convocarea Adunării Generale pentru data de 31 august, astfel încât procurorii să-şi poată exprima opiniile referitoare la modificările propuse şi la felul în care le va fi influenţată activitatea pe care o desfăşoară în cadrul DNA.

De asemenea, conducerea DNA a transmis o scrisoare deschisă ministrului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, procurorului general şi preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a semnala mai multe aspecte legate de situaţia creată după anunţul ministrului Justiţiei.

De asemenea, DNA arată că nu a luat cunoştinţă nici anterior, nici după conferinţa de presă în care au fost prezentate modificările la legile justiţiei, de forma scrisă a celor trei proiecte de lege pentru a avea posibilitatea de a le analiza şi de a exprima un punct de vedere fundamentat pe marginea acestor modificări.

Raportat la modificările propuse, deşi ministrul Justiţiei a afirmat că proiectele vor fi trimise spre avizare la CSM, DNA nu a fost consultată în vreun fel nici cu privire la necesitatea lor, nici cu privire la impactul pe care acestea l-ar determina asupra activităţii desfăşurate de procurorii anticorupţie, mai arată DNA.

DNA mai spune că, într-o prima evaluare, realizată numai pe baza prezentării făcute de ministrul Justiţiei, în lipsa proiectelor integrale, scrise, trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea ministrului Justiţiei, numit politic, este o modificare de natură să afecteze grav independenţa procurorilor în exercitarea activităţii lor, în raport de factorul politic, în timp ce crearea unei direcţii specializate pentru cercetarea magistraţilor nu a fost justificată de apariţia unei situaţii obiective ce ar necesita o schimbare de politică penală şi nici nu a fost discutată în cadrul sistemului judiciar, apreciind că o asemenea modificare ar restrânge aria de competenţă a DNA, în sensul că procurorii DNA nu vor mai putea investiga fapte de corupţie săvârşite de magistraţi.

DNA mai spune că extinderea motivelor pentru care procurorul ierarhic superior poate să infirme soluţiile adoptate de procurorul de caz ar putea să creeze condiţii pentru restrângerea independenţei procurorului care desfăşoară ancheta penală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image png
zacusca dovlecei 1 png
Ghid de cumpărare TV Smart 2021: Cum să alegi cel mai bun televizor inteligent? jpeg
bani curs valutar dolari jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (5) jpg
bebelus jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net