Uite ce au schimbat americanii la Deveselu!

Ultima actualizare:

    Drumul care duce  spre bază a fost  şi el reabilitat (FOTOGRAFII: MUGUREL MANEA)
Drumul care duce spre bază a fost şi el reabilitat (FOTOGRAFII: MUGUREL MANEA)

La trei luni de la inaugurarea lucrărilor de reamenajare a bazei militare americane din comuna Deveselu, judeţul Olt, localnicii nu au dat încă nas în nas cu soldaţii. Însă primele semne ale prezenţei americanilor în comună se văd peste tot: drumurile au fost asfaltate, s-a introdus reţea de apă şi canalizare şi urmează introducerea gazelelor naturale.

Cele 950 de familii din Deveselu îşi continuă viaţa în tihnă, fără să dea o atenţie prea mare asupra faptului că au devenit centrul atenţiei.

Amplasarea unui avansat sistem de apărare antirachetă al NATO în comuna lor nu pare însă să-i fi impresionat prea mult pe localnici. Nu au nimic împotriva americanilor, despre care au auzit numai lucruri frumoase la televizor, doar că, până acum, nu au apucat să vadă vreun soldat al SUA în "carne şi oase". În schimb, ei spun că localitatea lor a început să se dezvolte peste noapte.

simeon stalpnicul png

"În doar un an, adică în 2013, s-a introdus în localitate o reţea de alimentare cu apă pe 16,4 kilometri, plus sistem de canalizare tot pe 16,4 kilometri, la care se adaugă o staţie de epurare modernă. Guvernul a plătit pentru tot - aproape 100 miliarde lei vechi, iar lucrările au mers strună. Mai avem branşările de efectuat către gospodăriile oamenilor, ce nu au intrat în proiectul iniţial, dar totul e ca şi rezolvat. În trei luni suntem optimişti că oamenii vor avea funcţionale canalizarea şi apa la robinete. Ce mai! Dintr-o comună simplă, oarecare, în care până acum un an nu exista canalizare sau apă, uitaţi cât ne-am dezvoltat acum. Dacă nu veneau americanii, nu speram noi la o asemenea investiţie în comună", a spus primarul Ion Aliman.

Staţia de epurare este aproape gata

simeon stalpnicul png

La toate acestea se adaugă asfaltarea drumului de 644 metri către baza militară, pentru care tot Guvernul a achitat la foc automat 1,3 milioane lei. Veştile bune pentru cei 3.500 de locuitori din Deveselu nu se opresc însă aici. Americanii vor să amenajaze, pe banii lor, clădirea ce adăposteşte şcoala din localitate, unde învaţă aproape 270 de copii. Mai mult, aceştia vor să construiască o nouă grădiniţă, având în vedere că cei 136 de micuţi din prezent de la ciclul preşcolar "învaţă" într-o clădire veche de peste 100 de ani.

Lucrările la canalizare sunt în toi

simeon stalpnicul png

“Venirea americanilor este de bine! Dar nu ştiu cum o să vorbim cu ei, că au altă limbă!” Marin Brabete,localnic

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
629aef51e4e9b pelerinaj șumuleu ciuc jpg
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
ilustratie politie jpg
kaufland jpg
images jpeg
sfantul mare mucenic iacob persul sfintii cuviosi natanael si pinufrie 158413 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net