De ce plânge mai tot românul după campaniile electorale de altădat’?
Cam liniștită! Așa i s-a părut actualului președinte al țării, Klaus Iohannis, actuala campanie electorală. Și, foarte probabil, la fel ca el au gândit mii de români.
Semn că ducem cu noi „nostalgia” vremurilor, deloc îndepărtate, în care campania electorală era una „vie”. Dar în același timp semn că românul nu are ținere de minte, că dorește să dea uitării, și o face cu o rapiditate extraordinară, propriul comportament din perioadele premergătoare exercitării dreptului la vot. Unul care e însă departe de a-i face cinste.
Acum un deceniu un vot „costa” minim 100 de euro
Nu a trecut încă un deceniu de la acele alegeri la care fiecare vot „valora”, chiar lângă București, o sută sau chiar două sute de euro! Ce vremuri, ar putea exclama mulți dintre contemporani! Căci câți mai reținem azi că în urmă cu opt ani la Ștefănești, în județul Ilfov, sute de alegători s-au legat de gardul secției de votare pentru a vota și a obține astfel banii mult visați, în condițiile în care autoritățile, ce aflaseră de mișmașurile din zonă, deciseseră închiderea secției cu pricina? Președintele României se numea la acea dată Traian Băsescu, cel care țintește astăzi ca după data de 11 decembrie 2016 să devină premierul țării! Tocmai el, care a ocupat vreme de un deceniu cea mai înaltă funcție în statul român, dar care – bat-o s-o bată de uitare – ar accepta acum și „resturile” ce cad de pe masa de la Palatul Victoriei, dacă la Cotroceni a devenit interzis prin lege!
La finele secolului al XIX-lea, Ion Luca Caragiale caricaturiza ca nimeni altul, apetitul românului pentru alegeri. În iunie 1879, la doar o lună după niște „banale” alegeri românești, unde - nota bene - nu se înregistra încă tot bărbatul la procesul de vot, darămite femeile și toți cei care au împlinit vârsta de 18 ani, ca astăzi, el publica într-un ziar bucureștean o schiță ce va fi inclusă mai târziu în celebra sa scriere „O scrisoare pierdută”. Să recităm împreună acest fragment-cheie:
„Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu (stau împrejurul unei mese rotunde, studiind listele electorale, fiecare are câte un creion colorat în mână).
Brânzovenescu: Șaizeci și nouă cu roșu, buni...unsprezece cu albastru...ai lor...
Farfuridi: Doisprezece...
Trahanache: Ai puțintică răbdare...unu, doi, cinci...șapte...zece...unsprezece.
Farfuridi: Doisprezece...
Trahanache: Cu Ienache Siripeanu.
Brânzovenescu: Nici nu mai are drept de vot, de când și-a măritat fata...Nu i-a dat casele de zestre? Ei? Dacă votează, merge la pușcărie onorabilul.
Trahanache: Ai puțintică răbdare...Dar, dacă-l putem aduce să voteze cu noi?
Farfuridi: Altă vorbă...Să voteze cu noi, e ușor; are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare...dar să voteze cu noi? Adică cum să voteze cu noi?...”
După 1919, la primele alegeri de după război, Regele Ferdinand era luat cu ușurință în tărbacă
40 de ani mai târziu, în noiembrie 1919, după făurirea României Mari și trecerea unui an de la încheierea Primului Război Mondial, în România se organizau alegeri generale la care în premieră puteau vota toți bărbații. Presa vremii păstrează și azi amintirea campaniei din acea perioadă.
Ziarul „Adeverul”, influent și atunci, pe vremea lui Constantin Mille, și astăzi, titra pe chiar prima sa pagină în ediția din 3 noiembrie 1919: „Dictatura militară să facă alegerile” și nu ezita să-l ironizeze pe regele Ferdinand care tocmai ieșise învingător, alături de armată și neam, în confruntarea sîngeroasă purtată între 1916 și 1918 cu armatele germane, bulgărești și turcești.
Mai mult, ziarul cu pricina îi îndemna cu litere de-o șchioapă pe cetățenii „cari, împotriva voinței lor, ar fi siliți să meargă la vot, să anuleze buletinele, trecând creionul peste ele”.
În acceași perioadă, același ziar tipărea apeluri-zguduitoare la adresa electoratului prin care le cerea acestora nu doar să facă apel la memorie, ci și să acționeze: „…Aduceți-vă aminte, Brătianu este omul care ne-a adus dezastrul diplomatic de azi…Brătianu este omul care după ce ne-a adus în situația de azi, a desființat până și guvernele politice, instituind regimul dictaturei militare spre a lua alegerile prin asalt cu baioneta. De voiți să-l aveți mâine iarăși la guvern ca tiran al României Mari, mergeți de-i votați candidații. De voiți să se isprăvească cu tirania de sus, abțineți-vă sau, mergând la vot anulați buletinul”.
În perioada interbelică alegerile la români se lăsau cu morți și răniți
Anii au trecut și conform mărturiilor academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici în epoca interbelică, perioadă în care rolul bătăușilor de meserie în campanie crescuse exponențial, era „la modă” ca după fiecare campanie să se numere, la propriu, morții și răniții fiecărei tabere. Astfel, susține același Stolnici, după alegerile din 1930, se zvonea că totalul victimelor s-ar fi ridicat la șase morți și 90 de răniți.
La țară, și atunci, și acum, alegerile se pot câștiga sau pierde cu ajutorul licorilor bahice, dintre care țuica e la loc de cinste.
„Băutura, povestea cu ani în urmă Bălăceanu Stolnici, era cea mai importantă şi cârciuma era locul de campanie electorală. Preotul făcea politică, învăţătorul făcea politică, partidele se băteau care să o capteze pe moaşă". Mesajele electorale erau transmise de ziare, afişe electorale sau mici avioane care purtau pe cer însemnele partidelor sau, după caz, aruncau manifeste. Televiziunea, marea iubire a candidaţilor de azi, încă nu se inventase!
Comuniștii au schimbat și ei regula jocului electoral
Pe vremea comuniștilor, cei mai mari „regizori” ai manipulărilor și răsturnărilor spectaculoase de „alegeri libere” din istoria națională, lucrurile intraseră într-o matcă tristă și urâtă. Umbla, în ultimii decenii, o vorbă de duh care spunea totul - nu contează cine votează, contează cine candidează!Iar fostul lider al partidului, Nicolae Ceaușescu mai avea puțin și era reales cu 300%, în funcție de cincinalul vremurilor!
După 1992 a venit moda sacoșelor cu făină, mălai, ulei și alte alimente utile la casa omului. Au urmat gălețile, șepcile, brichetele, tricourile etc, toate inscripționate cu mesaje electorale de neuitat.
Din 2016 toată această „junglă”, toate vaietele de mai înainte au dispărut. Prin lege!
Adio afișe electorale mari, foarte mari sau impresionante, adio serbări câmpenește, cu mici și bere, adio cadouri electorale! Atenția se mută pe cheltuirea banului public!
Cu toate acestea, românul, cu sufletul lui mare și buzunarul îngust de poet înnăscut, simte enorm și vede monstruos. Nu e zarvă pe uliță, deși câteva televiziuni naționale și destui politicieni, inclusiv cu sprijinul nevinovat al Internetului, au încercat „să dreagă busuiocul” și să împrăștie praful de pușcă.
Semn că unde nu-i cap e vai de alegeri! Alegerile noastre, evident! Inclusiv cele de duminică, 11 decembrie 2016!
