Dan Adamescu, în stare foarte gravă în spital. E intubat, cu șanse minime de supraviețuire

Ultima actualizare:

    Dan Adamescu se află în spital în stare foarte gravăFoto: arhivă Click!
Dan Adamescu se află în spital în stare foarte gravăFoto: arhivă Click!

Omul de afaceri Dan Adamescu este internat în stare foarte gravă într-un spital privat din București, iar familia acestuia este extrem de speriată. Bărbatul este intubat și nu mai răspunde la tratament. În luna mai a acestui an, afaceristul a fost condamnat la patru ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a plătit mai mulţi judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru a obţine o serie de decizii favorabile firmelor sale.

"Prima dată a fost internat în septembrie, cu septicemie, la Floreasca. I-au aprobat apoi operaţia la genunchi. A mai fost dus câteva zile la Jilava, iar apoi l-au transferat la un spital privat unde a fost operat, este locul unde se află şi acum. Operaţia a reuşit, are un genunchi nou, a mai rămas să facă recuperare. Săptămâna trecută a început să se simtă rău, vineri s-a simţit extrem de rău. De ieri nu mai răspunde la tratament, are septicemie, l-au intubat pentru că nu mai răspundea la niciun fel de stimuli. A cerut sora domnului dreptul să stea lângă el pentru că medicul ne-a spus că mai poate dura până în seara asta, mâine dimineaţă. A cerut la Penitenciarul Jilava, prin avocat, au zis că s-au terminat cele cinci vizite. Nu răspunde la niciun fel de antibiotic. Am sunat la Ministerul Justiţiei, nu ne-a răspuns nimeni. Am sunat la purtătorul de cuvânt al premierului, ne-a spus că va transmite mai departe. De mâine poate fi prea târziu. Medicii ne-au spus că doar o minune poate să-l salveze. A venit cu nenumărate bacterii din închisoare. Stau gardienii în faţa salonului. Medicul a transmis raportul la penitenciar, nimeni nu face nimic. Peste tot, în toate ţările se fac excepţii în caz de accidente grave sau astfel de situaţii, la noi nu. Sora lui vrea să stea cu el în ultimele clipe", a declarat, pentru MEDIAFAX, Adriana Constantinescu, nora lui Dan Adamescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
sticla ketchup1 jpg
cosmos 7682504 1280 jpg
condimente pixabay jpg
supermarket 5202138 1280 jpg
Ziua Regalităţii  10 Mai, ziua cu triplă semnificaţie istorică jpeg
Muste insecticide larvicide capcane scaled jpg
izvorul tamaduirii ce nu ai voie sa faci in aceasta zi sfanta ca pastele 1 jpg jpeg
icoana Izvorul Tamaduirii
image
actualitate.net
image
actualitate.net