Cuplul prezidețial vrea cetățenie moldovenească

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu și soția lui, Maria, vor să fie moldoveni
Traian Băsescu și soția lui, Maria, vor să fie moldoveni

Fostul preşedinte Traian Băsescu vrea să obțină cetățenia Republicii Moldova. A demarat deja procedurile, iar acum așteaptă aprobarea.

Traian Băsescu, dar și soția lui, Maria, au făcut recent demersurile pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova.

Mai exact, pe 8 martie, a confirmat Ana Samson, consultant principal pentru relaţii publice al Preşedinţiei Republicii Moldova, precizând că cererile sunt în curs de avizare.

"A fost depusă pe data de 8 martie, de către domnul şi doamna Băsescu. Cererea este în proces de avizare la mai multe instituţii ale statului, iar după ce instituţiile vor da avizul urmează ca preşedintele Republicii Moldova să ia decizia de acordare", a declarat, pentru Mediafax Samson. Aceasta a afirmat că termenul legal pentru avizarea cererilor de cetăţenie este de un an de zile, însă, dacă avizele vor fi primite mai devreme termenul va fi mai scurt.

Un aspect care va cântări greu în obţinerea cetăţeniei îl constituie faptul că în timpul mandatelor sale peste jumătate de milion de moldoveni au dobândit cetăţenie română.

Fostul șef al statului a vorbit pentru prima dată despre intenția lui în aprilie 2015.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
cladiri  jpg
limitator viteza jpg
bloc pexels jpg
test bețe de chibrit jpeg
stema Romaniei  jpeg
index logo webp
vitamine esentiale pentru mamele care alapteaza jpg
rosii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net