Cum vrea Academia Română să-i țină în țară pe absolvenții de facultate

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Una dintre cele mai respectate instituții din țară, Academia Română, care susține și promovează valorile și cercetarea științifică în România, și-a ridicat împotrivă studenții. Instituția a venit cu o propunere radicală pentru stoparea exodului tinerilor după terminarea facultății. În ciuda reacției asociațiilor studențești, ideea nu pare atât de rea. Iată cum vrea Academia să păstreze „creierele” în țară.

Necesitatea protejării interesului național intră din nou în contradicție cu valorile europene la care România este parte. După ce ani la rând au asistat impasibile la exodul în masă al tinerilor capabili din această țară, autoritățile române ar putea avea la îndemână o soluție de păstrare a inteligenței românești. Ea vine de la Academia Română, care a definitivat cea de-a patra parte a Strategiei de dezvoltare a României în următorii 20 de ani. Începută în 2015, lucrarea își propune să ofere câteva linii directoare în toate domeniile vieții sociale din România.

Pentru a stopa exodul tinerilor capabili, Academia Română propune ca fiecare absolvent de facultate, pe locurile subvenționate de stat, să fie obligat să lucreze în țara lui cel puțin un interval de timp egal cu durata studiilor subvenționate de stat. Dacă acest lucru nu e posibil sau de preferat, atunci absolvenții care vor să părăsească țara ar trebui să-și plătească studiile din facultate, care le fuseseră anterior decontate.


    Iată paragraful din volumul de aproape 500 de pagini (Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani - volumul III, partea a doua)
Iată paragraful din volumul de aproape 500 de pagini (Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani - volumul III, partea a doua)

Propunerea a stârnit o reacție vehementă din partea asociațiilor de studenți. Acestea consideră că ideea încalcă toate principiile democratice ale Uniunii Europene, dar și libera circulație a forței de muncă.

„Dacă eu, ca român, vreau să studiez în Finalanda, în Danemarca, pot să obţin o bursă de studiu de la statul respectiv, să studiez acolo pe banii statului respective, apoi e decizia mea dacă rămân acolo să profesez sau dacă mă întorc în România sau merg în orice altă ţară”, spune Vlad Cherecheş, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Studenţilor:

Propunerea academicienilor este amendată de specialiştii în drept constituţional. „Împiedică dreptul la libera circulaţie, nu te poate condiţiona nimeni să te stabileşti unde vrei, câtă vreme suntem în Uniunea Europeană şi avem toate drepturile şi libertăţile posibile. Din punct de vedere constiţional este uşor abuzivă”, e de părere Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curții Constituționale, conform digi24.ro.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
index webp
Stres la locul de munca jpg
image png
Athos Salomé, foto Pinterest jpg
femeie masina de spalat freepik jpg
bloc gara de nord jurnalul jpg
image png
spanac care trimite e mailuri 1  sursa   Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net