Cum poate scăpa Gabriel Oprea de acuzaţiile DNA

Ultima actualizare:

    Gabriel Oprea e acuzat că a folosit abuziv coloanele oficiale
Gabriel Oprea e acuzat că a folosit abuziv coloanele oficiale

Senatul a primit luni seara, 25 ianuarie, cererea de încuviinţare a urmăririi penale pe numele lui Gabriel Oprea, acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu. Solicitarea ar urma să intre în dezbaterea comisiei juridice a Senatului, spre avizare, şi apoi în plenul acestui for. Fostul ministru ar putea, însă, să scape de urmărirea penală dacă-şi convinge colegii parlamentari să nu-i ridice imunitatea.

Ce a declarat Călin Popescu Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a sugerat luni că nu ar trebui convocată o sesiune extraordinară şi că cererea DNA de urmărirea penală a fostului ministru Gabriel Oprea ar trebui tratată în timpul sesiunii ordinare, care începe la 1 februarie, dar se va consulta cu colegii din Biroul Permanent. „Suntem în vacanţa parlamentară, în mod normal este tratată în timpul sesiunii parlamentare o asemenea solicitare “, a spus Tăriceanu.

Parlamentarii se întorc la muncă luni, când va avea loc şi prima şedinţă a Biroului Permanent, for care trebuie să ia act de cererea Justiţiei. Din momentul şedinţei conducerii Senatului, Comisia Juridică are la dispoziţie trei zile pentru a întocmi raportul care va fi înaintat plenului. În tot acest timp, Oprea va putea să-şi consulte dosarul pentru a-şi pregăti apărarea în faţa senatorilor. Dacă senatorii nu vor apela la niciun tertip şi vor respecta procedura parlamentară, votul final în cazul Oprea ar trebui să se desfăşoare peste două săptămâni, scrie adevarul.ro.

PNL va vota în favoarea cererii DNA în cazul lui Gabriel Oprea

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat deja că partidul va vota în favoarea cererii DNA în cazul lui Gabriel Oprea. “PNL îşi va menţine cutuma de a vota în favoarea cererilor de ridicare a imunităţii, pentru a da cale liberă investigaţiilor justiţiei!”, a declarat Predoiu, potrivit Mediafax.

Prim-vicepreşedintCătălin Predoiu a declarat deja că partidul va vota în favoarea cererii DNA în cazul lui Gabriel Oprea
Prim-vicepreşedintCătălin Predoiu a declarat deja că partidul va vota în favoarea cererii DNA în cazul lui Gabriel Oprea

Ce spune Constituţia

Articolul 72 din legea fundamentală prevede explicit faptul că deputaţii şi senatorii se bucură de imunitate atunci când vine vorba despre declaraţiile politice şi votul exprimat. Pe de altă parte, deşi pot fi urmăriţi penal şi trimişi în judecată, aceştia nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, decât dacă sunt prinşi în flagrant.

Pentru un ministru sau fost ministru, care are calitatea de parlamentar, procurorii DNA trebuie să obţină avizul Senatului pentru a începe urmărirea penală.

Cine votează

Cererea DNA de urmărire penală pe numele lui Gabriel Oprea va fi votată de unii senatori care, la rândul lor, au probleme cu lege. Unii dintre ei sunt urmăriţi penal, alţii chiar condamnaţi cu suspendare, iar alţii nici măcar n-au mai ajuns în faţa Justiţiei pentru că au fost protejaţi de colegi.

Senatorii pe numele cărora s-a dispus urmărirea penală sunt: Ecaterina Andronescu (PSD – dosarul Microsoft), Şerban Mihăilescu (UNPR – dosarul Microsoft), Ion Ariton (PNL, fost PDL, dosarul Gala Bute), Alexandru Mazăre (PSD – dosarul în care Radu Mazăre este cercetat pentru luare de mită), Gabriel Mutu (PSD –dosarul lui Dragoş Nedelcu, fost membru CA al Realitatea Media) şi Niculae Bădălău (PSD, trafic de influenţă). Senatorii care continuă să facă legi deşi au primit condamnări cu suspendare: fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiariu (PNL, trei ani şi jumătate în dosarul Poşta Română), Corneliu Dobriţoiu (PNL, un an în dosarul „Case pentru generali“), Dian Popescu (ALDE, cinci luni pentru complicitate la abuz în serviciu). Alţi doi care vor vota în cazul Oprea vor fi: senatorul PSD Dan Şova, aflat în control judiciar în dosarul „Turceni-Rovinari“ şi senatorul ALDE Varujan Vosganian, salvat în două rânduri de începerea urmăririi penale ca urmare a voturilor senatorilor, potrivit adevarul.ro.Pentru ca Gabriel Oprea să poată fi urmărit penal este nevoie ca jumătate plus unu din parlamentarii prezenţi în sală să voteze “pentru” ridicarea imunităţii.

Ce acuzaţii i se aduc lui Oprea

DNA cere Senatului ridicarea imunităţii pentru fostul ministru Gabriel Oprea. Potrivit DNA, Oprea se face vinovat de două infracţiuni de abuz în serviciu, una constând în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate în perioada în care era ministru cu echipaje ale Poliţiei Rutiere, iar cealaltă constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general, Tiberiu Niţu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliţiei Rutiere. În comunicatul DNA se arată că poliţia rutieră însoţea deplasările la destinaţii cu vădit caracter privat, vizite particulare, sediile unor partide politice, restaurante, revenirea zilnică la locuinţa personală, inclusiv în afara programului de lucru şi în zilele nelucrătoare, situaţii în care nu poate fi justificată în mod obiectiv o urgenţă. Mai mult, în 20 octombrie, un poliţist care-i deschidea calea senatorului a murit după ce a căzut într-o groapă adâncă de trei metri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cosmin Avram vlogger jpg
image
image
image
image
image
image
test de inteligenta jpg
tir-shutterstock_1610700505
femeie curatenie rufe de calcat fier 7 12 2009 4 07 57 pm jpeg
FotoJet (8) jpg
Plaja Samskara jpeg
FotoJet (7) jpg
Frigider FOTO Shutterstock jpg
Matia Corvin (© Wikimedia Commons)
image
actualitate.net
image
actualitate.net