Cresc lefurile medicilor şi profesorilor

Ultima actualizare:

    Click! îţi spune tot ce  trebuie să ştii despre  noua grilă de salarizare
Click! îţi spune tot ce trebuie să ştii despre noua grilă de salarizare

Luna lui Gustar nu aduce doar caniculă, ci şi veşti bune. Peste jumătate de milion de bugetari vor avea de azi salarii mai mari. Ce-i drept, doar pe hârtie, pentru că banii vor fi încasaţi abia în septembrie. Vorbim despre aproximativ 650.000 de funcţionari publici din ministere, medici, profesori, dar şi angajaţi din apărare.

Prevederile ordonanţei de urgenţă prin care sunt mărite salariile bugetarilor se vor aplica în două etape. Prima etapă intră în vigoare de azi, 1 august, urmând ca a doua să fie aplicată din ianuarie 2017. Peste 870 de milioane de lei este impactul acestei creşteri salariale în acest an, însă în 2017 va fi nevoie de peste 2 miliarde şi jumătate de lei, potrivit digi24.ro. În noua grilă propusă de Guvern sunt salarii de bază cuprinse între 4.100 lei şi 5.105 lei pentru un medic primar şi un medic primar dentist, între 2.036 lei şi 2.535 lei pentru un farmacist şi între 2.760 lei şi 3.437 lei pentru un asistent medical. O infirmieră va avea un salariu de bază între 1.365 lei şi 1.718 lei, iar un brancardier va avea între 1.360 lei şi 1.693 lei. Cuantumul acestor salarii diferă în funcţie de specializare, grad şi vechime şi este completat cu diferite sporuri. În Educaţie, un profesor universitar pleacă de la un salariu de bază de 2.991 lei şi ajunge la 6.935 lei, iar un asistent universitar porneşte de la 2.095 lei şi se opreşte la 2.762 lei. Un rector va avea un salariu de bază între 7.662 lei şi 8.819 lei, iar un decan va avea între 6.474 lei şi 7.662 lei. Aceste creşteri fac parte din corecţiile salariale, a declarat ministrul muncii, Dragoş Pîslaru, la o conferinţă de presă de la Guvern.

Foştii parlamentari încep să-şi încaseze pensiile speciale

Aproximativ 600 de foşti parlamentari, dintre care 443 sunt foşti deputaţi şi circa 150 foşti senatori, vor beneficia de azi de pensii speciale, Guvernul alocând la rectificarea bugetară 20 de milioane de lei pentru aceste indemnizaţii speciale. Un singur mandat le va aduce cam 1.500 de lei, iar cine are peste 12 ani vechime în Senat sau Camera Deputaţilor câştigă aproape 5.000 de lei în plus faţă de pensia calculată în funcţie de vârstă şi contribuţia socială, scrie Digi24.  

Click! Spune: Tot de azi, TVA coboară la 9% pentru mai multe produse şi servicii agricole, precum livrarea de pesticide, seminţe şi îngrăşăminte. Din august ar putea deveni mai ieftină şi darea în plată. Pentru asta trebuie însă adoptat proiectul propus de Ministerul Justiţiei, de înjumătăţire a taxelor notariale. 

image
image
image
image
image
image
chili pepper 1783761 1280 jpg
athenee palace jpg
constantin si elena sfinti png
bullying 679274 1920 jpeg
caine jpg
4 baza Sinaia jpg
Tudor Arghezi
cutremur napoli jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net