Condițiile proaste din pușcării îi liberează mai repede pe deținuți

Ultima actualizare:

    Zeci de deținuți stau îngrămădiți într-o singură celulă
Zeci de deținuți stau îngrămădiți într-o singură celulă

Pușcărie mai puțină pentru deținuți! Asta propun autoritățile care spun că aceștia trebuie liberați mai repede, având în vedere condițiile mizere de după gratii.

Pedepse reduse cu 10% drept compensaţie pentru condiţiile de detenţie. Asta dorește Ministerul Justiţiei, care a publicat, ieri seară, proiectul de modificare şi completare a legii privind executarea pedepselor privative de libertate.

Prin acesta se încearcă să se stabilească niște măsuri reparatorii pentru deţinuţii cazaţi în condiţii improprii. Mai exact, aceştia vor beneficia de o reducere a pedepsei cu trei zile pentru fiecare 30 de zile executate, scrie News.ro.

Trei zile în minus la fiecare lună

Potrivit proiectului de lege, acordarea compensării urmează să fie operată din oficiu şi să nu mai fie condiţionată de formularea unei cereri de către persoana deţinută.

”Compensarea se realizează în procedura liberării condiţionate, toate condiţiile pentru acordarea acesteia urmând a fi examinate de comisia de liberare condiţionată din cadrul penitenciarului şi de către instanţă”, se arată în document.

În 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat o hotărâre semi-pilot împotriva României din cauza supraaglomerării şi a condiţiilor necorespunzătoare de detenţie. CEDO a stabilit că aceste probleme reprezintă probleme structurale ale sistemului penitenciar din România.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Orașul Predeal  Foto Primăria Predeal  facebook (2) jpg
sylvester 6897648 1280 jpg
vin pexels jpg
marturiile emotionante ale fetitei din romania care a primit o scrisoare de la papa leon ei sufera foarte tare raman fara parinti 1034292 jpg
Dr  Vlad Ciurea, foto Facebook jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2025 12 27T142503 234 jpg
Turiştii au luat cu asalt pârtiile de pe Valea Prahovei. Foto: ADS
image
actualitate.net
image
actualitate.net