Comunicatul de presă al Casei Regale privind decesul Regelui Mihai I

Ultima actualizare:

    Regele Mihai I s-a stins din viaţă la 96 de ani Foto: Arhivă Click!
Regele Mihai I s-a stins din viaţă la 96 de ani Foto: Arhivă Click!

Regele Mihai s-a stins din viaţă pe 5 decembrie, la ora 13, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia. Biroul de presă al Majestăţii a transmis un comunicat oficial în care anunţă trecerea în nefiinţă a regelui.

Comunicatul a anunţă moartea regelui pe 5 decembrie 2017, la ora 13, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia. Informaţiile exacte ale comunicatului:" "La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei române va face o declaraţie către ţară. În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funerariilor. Trupul neînsufleţit al Regelui I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. La dorinţa Custodelui Coroanei române, funerariile Regelui Mihai I vor respecta tradiţia înaintaşilor Majestăţii Sale Defuncte. Începând de mâine, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale".


    Comunicatul Casei Regale Foto: Antena3
Comunicatul Casei Regale Foto: Antena3

Regele Mihai I - ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viață - s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie 2016, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net