A circulat un kilometru pe contrasens

Ultima actualizare:

Situaţie incredibilă în trafic! Un şofer a fost surprins gonind pe contrasens, sâmbătă, la intrarea în oraşul Deva, pe o porţiune de un kilometru, într-o zonă unde s-au produs multe accidente grave.

Poliţia din Hunedoara efectuează cercetări pentru identificarea persoanei care  a pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Conducătorul maşinii înmatriculate în judeţul Braşov riscă o amendă de 1.160 de lei şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumuri publice timp de 60 de zile, scrie adevarul.ro.

Cel mai probabil, şoferul n-a ţinut cont de indicatoarele din zona podului peste râul Mureş. Potrivit semnelor rutiere, şoferii care se îndreaptă spre Deva, de pe DN 76, trebuie să vireze la dreapta, pentru a intra în giraţia de pe DN 7, şi apoi să se întoarcă spre oraş.

Din 2015, giraţia şi parapeţii din beton au fost amplasate pe DN 7, la ieşirea din Deva, tocmai pentru a se reduce riscul unor accidente grave pe unul dintre cele mai aglomerate sectoare ale drumului naţional.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dimineata pexels jpg
BeFunky collage   2025 12 12T204212 896 jpg
image png
el hierro istock jpg
drumul mortii jpg
oras antic jpg
Alexandru Ioan Cuza, fotografiat de Jean-Marie Alophe, Paris, 1859
Petru cel Mare. Portret de Paul Delaroche (© Wikimedia Commons)
image
actualitate.net
image
actualitate.net