Cinci candidați suspectați că au umflat listele cu semnături

Ultima actualizare:

Candidații pentru funcțiile de primari în Capitală au fost reclamați la DNA din cauza semnăturilor de susținere obținute de la alegători. Cinci candidați din București sunt suspectați de o organizație neguvernamentală că au umflat listele cu adeziuni pentru a-și putea depune candidaturile în termenul prevăzut de lege.

Cătălin Predoiu, Cristian Popescu-Piedone, Gabriela Firea, Robert Turcescu și Cristina Pocora sunt acuzați că au falsificat listele cu semnături. În viziunea reprezentanților organizației „Inițiativa România”, cei cinci n-ar fi avut cum să obțină atât de multe adeziuni într-un timp atât de scurt. Asociația a depus denunț penal la DNA, în care cer procurorilor să ancheteze modul în care aceștia și-au strâns semnăturile.

„Pentru ca domnul Cătălin Predoiu (candidat PNL Primăria București) și doamna Cristina Pocora (candidat PNL sectorul 3) să poată candida, PNL trebuie să strângă un minim de 22.000 de semnături (18.000, respectiv 4.000 de semnături). Cu alte cuvinte, Partidul Național Liberal a strâns cel puțin 7.334 de semnături pe zi. Folosind prezumția generoasă că echipele de campanie ar fi muncit 8 ore pe zi în continuu, fără pauză, ajungem la concluzia că PNL a adunat aproape 1.000 de semnături pe oră în zile de weekend și circa 16 semnături pe minut”, se arată în denunțul depus la DNA.

Reprezentanții asociației spun că PNL nu avea cum să strângă atâtea semnături pentru București, de vreme ce a schimbat candidatul de trei ori. De fiecare dată când și-a retras reprezentantul din cursa electorală, partidul ar fi trebuit să reia campania de strângere de adeziuni, nu să folosească semnăturile deja colectate.

În aceeași situație s-ar afla și Cristian Popescu-Piedone, candidat la sectorul 4 din partea unui partid nou. „Pe 20 aprilie, domnul Cristian Popescu Piedone a anunțat că se înscrie în Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal, că nu renunță la candidatură și că a inițiat o nouă campanie de strângere de semnături. Prin înscrierea în partid, domnul Popescu Piedone a reluat de la zero strângerea de semnături, cele inițiale fiind strânse pentru candidatura sa ca independent. Pe 23 aprilie, domnul Cristian Popescu Piedone și-a depus candidatura pentru funcția de primar al sectorului 4 din partea PPU-SL, având liste de susținere cu 5.600 de semnături”, spun cei din organizație. Aceștia susțin că Piedone ar fi trebuit să beneficieze de susținerea a 234 de alegători pe oră, care să completeze chestionare de adeziune în stradă sau la sediul de campanie.

Lista continuă cu Gabriela Vrânceanu Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, care a depus la biroul electoral 30.000 de semnături de susținere, deși campania de strângere s-a făcut fără susținere publică, fără puncte de colectare. Suspectat este și Robert Turcescu (candidat PMP la Primăria Capitalei), care a avut la dispoziție doar două zile pentru a colecta 18.000 de semnături. „Cu alte cuvinte, PMP a strâns 9.000 de semnături pe zi. Folosind prezumția generoasă că echipele de campanie ar fi muncit 8 ore pe zi, în continuu, ajungem la concluzia că PMP a adunat aproape 1.125 de semnături într-o oră”, se arată în denunț.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
gradinita pexels jpg
icoana Becali jpg 2 jpg
ilustratie politie jpg
femeie batrana jpeg
gheorghe sarbu jpg
litoral jpg
new caledonia 1434179 1280 jpg
insula oi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net