Cea mai bună soluție pentru românii cu credite în franci! Mugur Isărescu vă învață cum să negociați cu băncile

Ultima actualizare:

    Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu,  nu agreează soluția calculării ratelor  la cursul de la data luării creditelor
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu agreează soluția calculării ratelor la cursul de la data luării creditelor

Recalcularea creditului din franci în lei la cursul din 2007-2008, la cursul din decembrie sau la cursul din prezent? Care e cea mai bună variantă pentru cei 75.000 de români care s-au împrumutat în moneda elveţiană?

Suntem disperaţi, dar nu acceptăm orice. Ăsta este mesajul celor care s-au împrumutat în perioada 2006-2008 în franci elveţieni, crezând că au dat lovitura vieţii lor. Au dat, într-adevăr, dar pentru 7-8 ani. Acum ratele lor s-au dublat şi au devenit imposibil de plătit.

“Trebuie să dau la bancă mai mult decât am salariu. Din ce să-mi cresc copiii?”, spune Constantin Chiriac (43 de ani), un gălăţean care a bătut drumul până la Bucureşti pentru a se plânge autorităţilor de situaţia grea în care se află. Omul ar vrea ca împrumutul său să fie transformat în lei, la cursul istoric (adică de la data accesării creditului), cu o majorare de 20%. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu le-a răspuns ieri tuturor.

“Potrivit datelor noastre, conversia la cursul istoric plus 20%, cât au solicitat împrumutaţii în franci elveţieni, ar genera pierderi de 4,5 miliarde de lei. Impactul poate să fie dramatic în economie, iar 3 sau 4 bănci ar avea nevoie de infuzii serioase de capital ca să rămână solvabile”, a afirmat Isărescu. În plus, guvernatorul vorbeşte în premieră de ceea ce presupune conversia la un curs istoric.

“Vreţi credite transformate în lei la cursul din 2007, atunci primiţi şi dobânzile la creditele în lei din acel an!”, spune el. În 2007-2008, împrumuturile ipotecare în lei aveau dobânzi anuale de 18-20%, în timp ce în prezent acestea au scăzut la 5-6%.

Guvernatorul BNR a transmis băncilor comerciale să cheme la negocieri fiecare client în parte şi să propună soluţii personalizate. Isărescu a lăsat să se înţeleagă că agreează varianta conversiei la cursul actual cu o reducere de 10-20-30%, în funcţie de posibilităţile fiecărei bănci în parte, astfel încât rata lunară să fie aproximativ aceeaşi din luna decembrie 2014.

Împrumuturile în franci, portiţa pentru cei care nu puteau lua credite în euro

Varianta creditului în franci elveţieni a apărut ca o portiţă de scăpare pentru clienţii care doreau să-şi cumpere o casă dar nu aveau venituri suficient de mari pentru a lua credit în euro. Creditele au fost acordate între 2006 şi 2008, când un franc elveţian era cotat la 2-2,2 lei. Astfel, cine voia, în 2006, un credit de 50.000 de euro pe 20 de ani pentru a-şi cumpăra o casă trebuia să aibă un salariu echivalent cu 1.800 de euro, pentru că la o dobândă de 9% pe an rata lunară ajungea la circa 500 de euro, iar normele BNR nu permiteau un grad de îndatorare mai mare de 30%. Rata la un credit în franci elveţieni era mai mică cu o treime.

Totul despre creditele în franci

  • Guvernatorul Mugur Isărescu a furnizat toate informaţiile legate de creditele în franci elveţieni. Iată care e situaţia:
  • Ponderea creditului acordat în franci elveţieni în România e de 4,5%. Numărul persoanelor fizice cu credite în franci elveţieni e de 75.412;
  • În România sunt circa 2 milioane de credite;
  • Un sfert dintre cei care au luat împrumuturi în moneda elveţiană au credite de sub 4.000 de franci (circa 900 €, la cursul actual);
  • Doar o treime din creditele acordate în franci elveţieni au fost destinate cumpărării de locuinţe. Restul, pentru nevoi personale: maşină, vacanţe etc.;
  • Debitorii care au venituri mai mari de 3.500 de lei sunt 15% din numărul total.  Jumătate, însă, au venituri sub 1.500 de lei;
  • 12% din creditele în franci sunt neperformante, faţă de 9% din creditele în toate valutele;
  • Francul a crescut cu 22,4% faţă de leu, din 15 ianuarie, apoi a scăzut cu 7% în următoarele două săptămâni;
  • Ieri, un franc a fost cotat la 4,2438 lei.

Mii de români au ieșit în stradă  pentru a protesta față de ratele  majorate de evoluția cursului leu-franc
Mii de români au ieșit în stradă pentru a protesta față de ratele majorate de evoluția cursului leu-franc

untitled 1 23 jpeg

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
locuri jpg
Emitere tichet de reciclare jpg
where is the snowman in the picture jpg
trandafiri, freepik jpg
stefan cel mare GettyImages 878490466 jpeg
carte veche jpg
branza jpg
sebastian si roberta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net