Ce spune colegul de celulă despre Andrei Grigoriu, de la "Românii au talent": ''Nu regretă nimic''

Ultima actualizare:

    În cei 12 ani pe care i-a petrecut în spatele gratiilor, Andrei a avut-o mereu în gând pe sora lui Foto: ProTV
În cei 12 ani pe care i-a petrecut în spatele gratiilor, Andrei a avut-o mereu în gând pe sora lui Foto: ProTV

Andrei Grigoriu a participat la "Românii au talent" şi i-a impresiont pe toţi cu povestea spusă de el. De atunci, cazul lui a fost intens mediatizat de presă, iar amănunte terifiante ies la iveală despre el. Dacă la show-ul "Românii au talent", Andrei a făcut pe nevinovatul, adevărul e cu totul altul.

Colegul lui de celulă a povestit pentru emisiunea ''Wowbiz'' că Andrei nu regretă absolut nimic din tot ce s-a întâmplat în urmă cu 12 ani, atunci când cel mai bun prieten al său, în complicitate cu el, i-a tăiat gâtul unei tinere de 25 de ani.

''Nu prea am stat mult cu el în celulă pentru că nu era o persoană pe care să o agreezi. Era o persoană nepoliticoasă, neprietenoasă. Era o persoană greu de suportat. E genul de om cu două feţe. Nu ştiu ce părea el că regretă, am văzut şi eu că a făcut pe nevinovatul. Nu regretă ce a făcut, pentru că îşi ducea viaţa de infractor chiar şi în penitenciar. Făcea tatuaje în schimbul ţigărilor, făcea alcool, care era interzis. Era scandalagiu şi bătăuş. El povestea ce a făcut sub formă de laudă, spunea că a făcut un lucru măreţ'', a mărturisit fostul coleg de celulă al lui Andrei, printr-o intervenţie telefonică, la emisiunea ''Wowbiz'' de la Kanal D.

Ba mai mult de atât, concurentul de la "Românii au talent" ar fi inventat povestea spusă în faţa juraţilor, doar ca să îi impresioneze: ''Nu susţinea că e nevinovat, am rămas mirat când am văzut că s-a dus şi a vrut să se scoată că e nevinovat. El zicea că a fost şeful celorlalţi cu care a fost acolo, el era capul, că doar el o cunoştea pe fată, doar în el avea încredere Erika. Nu ştiu cum a ajuns el la «Românii au talent». Am rămas foarte uimt de ceea ce a zis el. Povestea de acolo e inventată'', a mai adăugat bărbatul.

Adevărata poveste a deţinutului de la «Românii au talent»

Tânărul a fost condamnat, în anul 2003, la 16 de puşcărie, pentru tăinuirea unei crime comise de o altă persoană. În momentul în care a venit la preselecţiile "Românii au talent", Andrei mai avea doar două luni de stat în spatele gratiilor. Înainte de a-şi începe numărul, Andrei le-a dat juraţilor o poză cu sora care l-a ţinut puternic în timpul acesta şi a început să picteze chipul fetei. La sfârşit i-a promis tinerei, în fata juraţilor, ca nu o va mai părăsi niciodată. Concurentul a primit patru de “Da”, iar Mihaela Radulescu i-a spus: “Povesteşti frumos, pictezi frumos. Văzând toate acestea eu ti-aş fi iertat toate păcatele!”. Potrivit presei locale din Timişoara, la acea dată, datele acestei "tăinuiri" erau altele.

Fragment din arhiva publicaţiei Timpolis, datat 24 noiembrie 2004. "Timisorenii Lungu Constantin, de 21 de ani, zis si "Bebe", a primit o pedeapsa de 22 de ani de inchisoare, in timp ce Grigoriu Andrei, de 19 ani, a fost condamnat la 16 ani de puscarie. Cei doi sunt acuzati ca au omorat cu sange rece o tanara in varsta de 25 de ani. Oribila crima s-a petrecut in noaptea de 14 spre 15 decembrie 2003 in zona Dorobanti, din Timisoara. Putin dupa miezul noptii, in spatele unui bloc de pe strada Lalelelor, tanara a fost descoperita intr-o balta de sange, cu gatul taiat. Medicii de pe ambulanta sosita la locul tragediei nu au mai putut face nimic. S-a stabilit rapid ca era vorba despre Erika Monika Utik, o studenta din Timisoara, care locuia in zona. In cateva ore a fost refacut si filmul tragediei.

In acea duminica, pe cand se afla acasa impreuna cu mama si cu matusa sa, putin dupa ora 23, a fost chemata la interfon, de "Adi", care i-a spus ca a venit sa-i restituie o datorie. Putin dupa miezul noptii, un vecin care a auzit tipete a coborat si a gasit-o pe fata cu gatul taiat. El a fost cel care a chemat Ambulanta si tot el le-a spus politistilor ca autorii crimei au demarat in tromba cu un autoturism cu numere straine. Imediat, toate caile de acces din Timisoara au fost blocate. Masina, data in urmarire, a fost oprita de politistii rutieristi la iesirea din Timisoara, pe Calea Sagului, la volan aflandu-se Grigoriu Andrei. Petele de sange de pe pantofii sai au vorbit de la sine... Tanarul le-a marturisit, in aceeasi noapte, anchetatorilor ca, impreuna cu Lungu, au cautat-o pe Erika, sub pretextul restituirii unei datorii de 200 de euro, dar ajunsi fata in fata, i-au solicitat fetei alti bani. Refuzul acesteia a declansat furia celor doi, care au inceput sa o bruscheze, moment in care, fata a inceput sa tipe. Cei doi au incercat sa o linisteasca si, pentru ca nu au reusit, in timp ce Andrei a imobilizat-o, Bebe i-a taiat gatul, dupa care au abandonat-o. Ancheta judiciaristilor a inceput imediat dupa retinerea lui Grigoriu, iar Lungu s-a predat la numai cateva ore dupa comiterea crimei.Erika era orfana de tata, fiind crescuta cu mari sacrificii de mama sa. Ea copilarise cu cei care i-au luat viata", notează redactorii timişoreni.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net