Ce s-a discutat în şedinţa CSAT de joi

Ultima actualizare:

    Şedinţa CSAT a avut loc joiFoto: Mediafax
Şedinţa CSAT a avut loc joiFoto: Mediafax

Membrii CSAT au luat în discuţie, joi, evoluţiile de securitate din flancul estic al NATO, dar şi "riscul escaladării situaţiei" din zona sudică a Alianţei, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, care precizează că s-a reluat în şedinţa CSAT şi tema defrişărilor ilegale.

Potrivit comunicatului Administraţiei prezidenţiale, "membrii Consiliului au analizat evoluţiile de securitate din proximitatea flancului estic al NATO, impactul regional şi consecinţele pentru România ale acestor evoluţii", precum şi "preocupările mai ample la nivel aliat faţă de riscul escaladării situaţiei" din zona de sud a Alianţei Nord-Atlantice, potrivit Mediafax.ro

Potrivit unor surse, membrii CSAT au discutat concret despre situaţia din Ucraina şi Turcia, dar şi cea din nordul Africii.

De asemenea, în şedinţa CSAT au fost analizate riscurile şi vulnerabilităţile la adresa patrimoniului forestier naţional "determinate de defrişările ilegale", fapt ce are un impact major asupra mediului de afaceri şi asupra bugetului consolidar al României. Situaţia defrişărilor ilegale a mai fost pe agenda CSAT, în şedinţa din 9 mai, în contextul în care preşedintele ceruse Parlamentului reexaminarea Codului Silvic.

La şedinţa CSAT de joi au participat vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, directorul SRI, Eduard Hellvig, directorul SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu, şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Ion Oprişor, precum şi secretarul CSAT, Mihai Şomordolea. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Klaus Iohannis.

Au lipsit, astfel, de la reuniune premierul Victor Ponta, aflat în concediu, precum şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi ministrul Economiei, Mihai Tudose.

O reuniune NATO convocată de Turcia a avut loc marţi după-amiază la Bruxelles. NATO şi-a manifestat "solidaritatea" cu statul turc faţă de ameninţarea islamistă şi a subliniat importanţa unităţii organizaţiei în acest context, după cum a declarat secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, informează site-ul publicaţiei El Pais.

Jens Stoltenberg a făcut aceste afirmaţii în cadrul reuniunii ambasadorilor celor 28 de ţări membre, eveniment organizat pentru evaluarea situaţiei critice de la frontiera turcă, provocată de avansarea grupării Stat Islamic.

Summitul de urgenţă a fost organizat la cererea Turciei, care recent a bombardat organizaţia teroristă SI în nordul Siriei ca răspuns la atacurile pe teritoriul său.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net