Ce pregătesc câteva mii de români cu credite în CHF

Ultima actualizare:

    Peste 3.000 de oameni au protestat weekendul trecut în Bucureşti
Peste 3.000 de oameni au protestat weekendul trecut în Bucureşti

În timp ce politicienii încă se fac că lucrează la găsirea unor soluţii pentru rezolvarea crizei francului, în timp ce BNR-ul „nostru”, cu un cinism revoltător, iese cu declaraţii făţişe în favoarea băncilor comerciale, zecilor de mii de împrumutaţi nu le rămâne decât să îşi strige disperarea în stradă.

Grupul Clienţilor cu Credite în CHF, organizat pe reţelele de socializare şi numărând până acum aproape 19.000 de membri, organizează la data de 8 februarie un nou miting în Bucureşti şi în alte 6 oraşe ale ţării (Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu, Craiova şi Constanţa). Oamenii promit să iasă în stradă în număr şi mai mare faţă de data trecută, când în Piaţa Constituţiei din Capitală s-au adunat 3.000-3.500 de persoane.

Până atunci, din 28 ianuarie şi până la 4 februarie, între orele 18.00 – 20.00, circa 50 de oameni se strâng să picheteaze sediul BNR. „În fiecare seară se adună alţi voluntari pentru a ieşi în stradă. Toţi avem servicii, familii, probleme. Încercăm să adunăm în fiecare seară alţi voluntari, pentru a evita surmenarea”, au anunţat organizatorii.

"Sunteţi eroii noştri!", le-au transmis prietenii celor care au pichetat serile trecute sediul BNR
"Sunteţi eroii noştri!", le-au transmis prietenii celor care au pichetat serile trecute sediul BNR

În afară de mitinguri şi pichetări, oamenii au semnat petiţii în care cer conversia în lei, la cursul de la data acordării creditului plus 20%, fără alte taxe şi comisioane suplimentare. De asemenea, au început mai multe acţiuni de boicot, amânând plata ratelor sau achitându-le în monede.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Halep jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net