Klaus Iohannis către aleși : ”Aveţi responsabilitatea de a restabili încrederea în Parlament”

Ultima actualizare:

    Klaus Iohannis se adresează pentru a doua oară camerelor reunite
Klaus Iohannis se adresează pentru a doua oară camerelor reunite

Preşedintele Klaus Iohannis adresează astăzi Parlamentului. Nu are de gând să-i tragă de mânecă, ci le vorbește cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României şi a Zilei Europei.

Şeful statului a transmis luna trecută o scrisoare preşedinţilor celor două Camere legislative, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, în care solicita să adreseze Parlamentului un mesaj cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României şi cu ocazia Zilei Europei.

Preşedintele Iohannis s-a mai adresat anul acesta Parlamentului în luna februarie pe tema bugetului de stat.

Peşedintele Klaus Iohannis le-a transmis parlamentarilor că au un rol esenţial, acela de a pune pe agendă legi cu impact major asupra viitorului românilor şi le-a recomandat să nu urmărească doar un câştig electoral de moment, ci să se gândească ce impact vor avea legile votate peste ani.

”Dumneavoastră, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, vă revine un rol esenţial: puneţi pe agendă legi cu un impact major asupra viitorului românilor, nu vă gândiţi doar la beneficiile pe care unele măsuri le au acum, nu vă gândiţi doar la un câştig electoral de moment. Întrebaţi-vă cum va arăta România în 5 ani, în 10 ani cu legile pe care le adoptaţi dumneavoastră acum. Întrebaţi-vă dacă în anii următori România va deveni mai puternică sau dacă, dimpotrivă, va fi slăbită de impactul legilor votate de dumneavoastră. Aveţi responsabilitatea şi capcitatea de a restabili încrederea cetăţenilor în Parlament - această instituţie fundamentală a democraţiei, aveţi responsabilitatea şi vă rog să o exercitaţi. Vă chem să faceţi din aceasta un obiectiv politic demn de Centenarul comemorării marelui război şi aniversării Marii Uniri”, a mai spus Klaus Iohannis”, a spus Klaus Iohannis în plenul reunit al Parlamentului.

Totodată, șeful statului a spus că demonstraţiile din februarie împotriva OUG 13 au fost angajamentul unei noi generaţii pentru valori precum libertatea, statul de drept şi democraţia şi a subliniat că este rolul clasei politice să audă şi să înţeleagă vocile lor.

”Astăzi, ca şi în trecut, mai degrabă decât declaraţiile politice solemne, pe cetăţeni îi interesează modul în care acţiunile autorităţilor ori instituţiilor publice sunt benefice vieţii lor şi viitorului copiilor lor. O democraţie autentică nu poate fi funcţională fără un Parlament puternic. Iar o Românie modernă nu se poate dezvolta fără un cadru legislativ coerent. Aşadar, misiunea dumneavoastră este una esenţială pentru progresul ţării, pentru că de îndeplinirea ei depind performanţa şi stabilitatea arhitecturii instituţionale a statului”, a mai declarat preşedintele Iohannis de la tribuna Parlamentului.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
hotel adobestock jpg
06 2021 11 03 21 38 59 2 jpg
Frații Tate - Andrew și Tristan Tate FOTO Inquam Photos / Alexandru Busca
dinți, zâmbet  sursa   shutterstock jpg
cirese jpg
O lucrare rar cântată în România:  monumentala Simfonie nr  2 de Sibelius, la Sala Radio jpeg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net