Cât de tradițională este, de fapt, familia din România

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Parlamentul a votat în această săptămână, într-o proporție covârșitoare, redefinirea familiei tradiționale.

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Așa sună noul articol din Constituția României. 

Modificările nu se referă, însă, doar la precizarea explicită referitoare la cuplul bărbat-femeie care să stea la baza căsătoriei. Ci ele ignoră și situațiile și starea de fapt în care se găsesc atât părinții cât și copii aflați, cu toții sau parțial, în afara căsătoriei legalizate, scrie cursdeguvernare.ro

Dacă înainte de 1990 divorțurile și nașterile de copii în afara căsătoriei erau excepții, societatea noastră s-a schimbat profund după Revoluție. În 2013 s-a înregistrat numărul record de peste 70.000 de copii născuți în afara căsătoriei (potrivit metodologiei statisticii inetrnaționale, aceștia sunt copii născuți de mame care nu sunt căsătorite), confrom datelor INS.

În plus, la recensământul din anul 2011, peste 9.500.000 de persoane nu erau căsătorite. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
aeroport pixabay jpg
lipsa medici stetoscop in cui shutterstock 1348696283 jpg
jan cel mai batran lenes guinness world records jpg
chipsuri jpeg
padure pixabay jpg
furtuna Italia tren  jpeg
parfum_shutterstock 1498408832 jpg
zone depromenada in cucuresti calea victoriei jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net