Camioanele le zguduie casele ca la cutremur. Ce face primăria pentru cetățeni

Ultima actualizare:

    Doru Anghelache şi Monica Moanea, de la „Revendicarea”, au stat de vorbă cu reprezentantul Primăriei Brăila
Doru Anghelache şi Monica Moanea, de la „Revendicarea”, au stat de vorbă cu reprezentantul Primăriei Brăila

Strada Carantinei e cel mai neprietenos loc din Brăila. Zeci de camioane trec zguduind pământul prin faţa caselor familiilor care locuiesc aici. Oamenii se tem că n-o să mai rămână nimic din locuinţele lor.

Doru Anghelache (68 de ani), care locuieşte aici din 2002, încearcă de 7 ani să convingă primăria să găsească altă rută de transport pentru maşinile de mare tonaj. În ciuda eforturilor sale şi ale vecinilor, oficialii nu au găsit o soluţie nici până în ziua de azi.

Zi de zi îmi macină casa şi sănătatea”, spune bărbatul care, disperat, a cerut sprijinul echipei „Revendicarea”. Ajunşi la primărie, jurnaliştii şi domnul Anghelache discută cu viceprimarul despre posibilitatea instalării de limitatoare de viteză la nivelul solului, restricţionarea vitezei de circulaţie la 20 km/h şi aducerea străzii la acelaşi nivel pentru a diminua vibraţiile şi zgomotul.

Aflaţi întreaga poveste luni, de la 20.30, într-o nouă ediţie „Revendicarea”, doar la Prima TV.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
broccoli pixabay jpg
vanatai jpg
mâncare în borcane  sursa   Shutterstock jpg
image png
image png
image png
image png
numar casa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net