Bercea, scăpat de 100 de dosare! CSM va cerceta cazul

Ultima actualizare:

    Bercea Mondial se află în închisoare din 2011 Arhiva Click!
Bercea Mondial se află în închisoare din 2011 Arhiva Click!

Judecătorul Horaţius Dumbravă a cerut, astăzi, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepere a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.

"Nu pot să nu mă gândesc de ce s-a ajuns aici. O sută de dosare, aşa spune presa, au fost mătrăşite de către organele judicare din Olt, la condamnatul Bercea. Noi nu facem nimic? Noi trebuie să vedem dacă este aşa. Este admisibil aşa ceva? Trebuie să facem mai departe un pas", a spus Horaţius Dumbravă, în contextul în care în CSM se dicuta raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile făcute de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, potrivit Mediafax.

Membrii CSM votează cu privire la posibilitatea sesizării Inspecţiei Judiciare, o deciziei în acest sens urmând să fie luată miercuri.

Afirmaţiile făcute de Bercea Mondial privind presupuse fapte de corupţie săvârşite de preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, şi de şeful DNA, Codruţa Kovesi, au afectat independenţa justiţiei şi imparţialitatea sistemului judiciar, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, prezentat miercuri în plenul CSM.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Boboteaza 2024 traditii si obiceiuri jpg
Inselatorie online plata card FOTO Shutterstock jpg
Călin Georgescu FOTO ID290925 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
hanoi stockphoto jpg
numerologie istockî jpg
1665669397 oua dinozaur jpg
Donald trump   eveniment Casa Albă FOTO EPA EFE jpg
ger romania jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net