VIDEO Primele declaraţii ale lui Giovani Becali, după moartea mamei sale

Ultima actualizare:

Fraţii Ioan şi Victor Becali au suferit o grea pierdere zilele trecute, ei conducându-şi mama pe ultimul drum după decesul fulgerătoare al acesteia, produs joia trecută.

La o zi după înmormântare, impresarul Ioan Becali a acceptat să dea amănunte din viaţa sa personală, şi chiar dacă a evitat să confirme că ar avea o avere de 55 de milioane de euro, a povestit cum a ajuns să se îmbogăţească. "A venit această frumoasă Revoluţie, care ne-a dat nişte terenuri confiscate, banii investiţi erau banii mei din Germania. Eram plecat după 1970, aveam mărci germane. Tata a făcut prima casă din Pipera cu scară interioară. În anii imediat dupa Revoluţie m-am dus să iau terenuri, chiar neamurile mele mi-au vândut pe 5-7 mărci/metru pătrat. Eu am trăit 16 ani în Germania, copiii mei sunt născuţi în Germania. Cu primele mărci am cumpărat terenuri ale neamurilor, care mi le vindeau fiindcă nu aveau bani", a a declarat acesta, la emisiunea "România în 60 de minute".

Dosarul Transferurilor şi impozitele uriaşe pentru o avere pe măsură i-au făcut pe cei doi fraţi să treacă o mare parte din avere pe numele mamei lor. Giovani spune însă că plăteşte impozit pe sumele câştigate. "Sechestrul este pus pe ce am eu: pe un apartament de două milioane de euro, din Floreasca. Mama noastră este proprietara primelor case pe care le-am făcut cu nişte bani din Germania".

Odată cu moartea Everdichiei, fraţii Becali ar trebui să deschidă succesiunea şi să îşi împartă banii frăţeşte. Ar putea totuşi să treacă totul direct pe numele copiilor. Întrebat la cât îşi estimează averea, Giovani Becali a spus: "Niciodată nu am estimat o avere. Dacă o să fiu condamnat o să vă invit să vedeţi averea mea şi o estimaţi dumneavoastră".

Citeşte şi:

TRAGEDIE Mama fraţilor Becali, găsită moartă în piscină

Mama fraţilor Becali, înmormântare cu zeci de bodyguarzi

O remorcă de flori pe mormântul mamei fraţilor Becali

Le-a murit mama, acum tremură pentru avere

VIDEO



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Boli cardiace - inimă FOTO shutterstock
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
radha bivol apa record jpg
intarzieri trenuri 696x522 jpg
Luxemburg, foto Shutterstock jpg
Ciprian Ciucu FOTO Profimedia
Riyadh, foto Shutterstock jpg
Pier Bertig, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net