Bătaie cu cuţite la Mamaia. Cinci persoane au fost duse la Poliţie

Ultima actualizare:

    Bărbatul și-a abandonat iubita într-o baltă de sânge
Bărbatul și-a abandonat iubita într-o baltă de sânge

Jandarmii au intervenit duminică pentru aplanarea unui scandal izbucnit în apropierea unui club din nordul staţiunii Mamaia, în care au fost implicate zece persoane.

Oamenii legii au reuşit să îi imobilizeze doar pe cinci dintre cei implicaţi, restul reuşind să fugă. Trei dintre aceştia aveau cuţite asupra lor. În urma conflictului, un om a ajuns la spital, scrie news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile de Jandarmi “Tomis” Constanţa, duminică, în jurul orei 06.40, două echipaje care asigurau ordinea în Mamaia au intervenit în urma unui apel la numărul de urgenţă 112, pentru aplanarea unui conflict izbucnit între aproximativ zece persoane, în apropierea unui club din nordul staţiunii.

“Pentru că la momentul sosirii jandarmilor trei dintre scandalagii aveau asupra lor cuţite şi se manifestau violent faţă de alte două persoane, au fost somaţi, imobilizaţi şi încătuşaţi, iar alţi cinci-şase implicaţi în conflict au fugit”, se arată în comunicat.

Cele cinci persoane au fost duse la sediul Biroului de Poliţie Mamaia, fiind cercetate pentru port ilegal de armă albă în loc public, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi vătămare corporală.

Ulterior, una dintre persoanele de la Poliţia Mamaia a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa, după ce în urma conflictului a suferit o plagă la mână.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razvan Lucescu Facebook jpg
image
image
image
image
image
image
facebook1 jpg
emil racovita colaj captura video jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
62137595 jpg
fructe pexels jpg
biserica de la ersig adevarul ro jpg
avion pexels jpg
protest studenti gaza 2 768x576 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net