Avem cea mai scumpă mâncare chiar şi după reducerea TVA

Ultima actualizare:

    Ultimul studiu Eurostat plasează România printre cele mai scumpe ţări din estul Europei
Ultimul studiu Eurostat plasează România printre cele mai scumpe ţări din estul Europei

Mâncarea cea de toate zilele ne frige la buzunare. O arată un studiu Eurostat, care plasează ţara noastră printre cele mai scumpe la capitolul alimente.

Alimentele sunt mai scumpe în România decât în ţări precum Polonia sau Bulgaria, chiar şi după reducerea TVA de la 24% la 9%, însă comparativ cu ţările din vestul Europei stăm bine, potrivit datelor Eurostat. Un kilogram de făină costă la noi, în medie, 0,62 de euro (2,75 lei), faţă de 0,55 de euro (2,44 lei), în Bulgaria, 0,56 de euro (2,48 lei), în Polonia şi 0,46 de euro (2,04 lei), în Cehia şi Slovacia. De vină ar fi intermediarii, spun specialiştii. „Nu contează că am avut recolte bune, preţurile nu le stabilesc producătorii, ci morile, care îşi fixează tariful aşa încât să câştige mult“, a comentat, pentru „Adevărul“, Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Şi carnea de porc provine, în mare parte, din producţia internă. Cu toate astea, Polonia, Bulgaria, Lituania au preţuri mai mici decât noi. Dacă în România un kilogram de cotlet de porc costa anul trecut, în medie, 3,91 euro (17 lei), în Polonia se vindea pentru mai puţin de 3,34 euro (14,8 lei). Din statistica Eurostat mai reiese că, în zonă, Polonia este lider absolut la capitolul preţuri mici. Ei au  făină, zahăr, carne de porc, carne de pui sau chiar bere mai ieftine decât noi. Bulgarii sunt sub noi la preţuri când vine vorba de cafea sau bere. O ceaşcă de cafea cumpărată în oraş este de două ori mai scumpă la noi decât în Bulgaria, iar un litru de bere costă în România cu cel puţin 50 de eurocenţi (2,2 lei) mai mult decât la vecinii de la sud. 

simeon stalpnicul png

Stăm mai bine decât vesticii

Ieftin faţă de vestul Europei. De exemplu, în Olanda şi în Norvegia, un kilogram de carne de porc costa anul trecut 7,93 de euro (35,2 lei), respectiv 9,93 euro (44,13 lei), de două sau chiar trei ori mai mult faţă de România sau alte state din zonă. În Finlanda şi Norvegia, un kilogram de piept de pui costa peste 13 euro (57 lei), de trei ori mai mult decât în România. Kilogramul de zahăr costa în Olanda şi Norvegia 1 euro (4,44 lei) şi, respectiv 2,15 euro (9,55 lei), faţă de 0,66 euro (2,93 lei) în România şi 0,53 euro (2,35 lei) în Polonia.  

Click! Spune

  • Prima modificare s-a realizat la 1 septembrie 2013, când TVA la pâine s-a redus de la 24 la 9%.
  • Reducerea TVA de la 24% la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică a intrat în vigoare la 1 iunie 2015. 
  • La 1 ianuarie 2016, TVA pentru produsele nealimentare s-a redus de la începutul anului de la 24 la 20%. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
chipsuri jpeg
padure pixabay jpg
furtuna Italia tren  jpeg
parfum_shutterstock 1498408832 jpg
zone depromenada in cucuresti calea victoriei jpeg
Femeie bolnava in pat - eutanasiere - ingrijire FOTO Shutterstock
NATO Joint Warfare Centre jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net