Atenţie, un criminal sadic e liber în Ploieşti!

Ultima actualizare:

    O contabilă de 43 de ani a fost ucisă cu bestialitate şi abandonată la marginea oraşului
O contabilă de 43 de ani a fost ucisă cu bestialitate şi abandonată la marginea oraşului

Tatiana Tudor, o femeie în vârstă de 43 de ani, este victima crimei oribile descoperite joi în Ploieşti. Trupul acesteia a fost găsit într-o zonă industrială aflată la marginea oraşului. Anchetatorii nu au deocamdată nici un suspect.

Joi dimineaţă, 4 august, în jurul orei 10.00, un om al străzii a alertat autorităţile despre faptul că a descoperit un cadavru, în tufişurile aflate pe marginea străzii Poligonului din Ploieşti. Drumul este unul cu specific industrial, în sensul că aici sunt sediile mai multor firme şi, totodată, o stradă tranzitată de tiruri pentru ieşirea din oraş. Mai multe echipe de criminalişti au ajuns la locul evenimentului, fiind adus şi un câine de urmă: în iarbă era trupul unei femei, a cărei vârstă a fost estimată iniţial la aproximativ 30 de ani, îmbrăcată îngrijit, ceea ce a exclus încă de la început probabilitatea ca aceasta să fie prostituată. Trupul era acoperit cu o folie de plastic şi prezenta o rană foarte adâncă în zona cervicală.

Tatiana  Tudor
Tatiana Tudor

În rană, anchetatorii ar fi descoperit şi o altă pungă, pusă acolo pentru a împiedica sângerarea, ceea ce a dus la ipoteza că femeia ar fi fost omorâtă în altă parte.Iniţial, identitatea victimei nu a fost cunoscută pentru că în geanta acesteia nu se aflau nici un fel de acte. Ieri, la mai bine de 30 de ore de la macabra descoperire, anchetatorii au anunţat identificarea cadavrului. Este vorba de Tatiana Tudor, o femeie de 43 de ani din Ploieşti, care stătea în zona de vest a oraşului. Aceasta era căsătorită, soţul său fiind cadru militar, şi avea un fiu de 19 ani, proaspăt student. Femeia a plecat de acasă miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00, iar de la ora 14.00 nu se mai ştie nimic despre ea, autopsia indicând ca interval al morţii o oră cuprinsă între 00.00 şi 04.00 din noaptea de miercuri spre joi.

Poliţiştii au verificat  cu atenţie zona în care  a fost găsită victima
Poliţiştii au verificat cu atenţie zona în care a fost găsită victima

Nu există încă un  cerc de suspecţi
Nu există încă un cerc de suspecţi

Anchetatorii nu au făcut publice elemente din anchetă, însă au exclus ca ipoteze de lucru sinuciderea sau accidentul, singura variantă fiind omuciderea. Surse neoficiale vorbesc despre faptul că Tatiana Tudor ar fi avut o bogată activitate pe reţele de socializare şi, în ultima vreme, ar fi vorbit foarte mult cu un bărbat.

„Fericirea cea mai mare a unui om este atunci când sufletul îşi află liniştea, iar inima, iubirea!“, este una dintre ultimele postări ale Tatianei Tudor pe Facebook. Rândurile de mai sus au fost scrise marţi seară, 2 august, în jurul orei 18.00, cu doar o zi înainte de a fi ucisă.

2014, Satu Mare: Actriţă violată şi ucisă cu sânge rece. Criminalul nu a fost prins nici acum 

Gabriela Dorgai
Gabriela Dorgai

La 21 noiembrie 2014, Gabriela Dorgai, în vârstă de 41 de ani, mamă a unei fete de 17 ani şi actriţă la Secţia română a Teatrului de Nord Satu Mare, a fost găsită moartă pe malul Someşului, în centrul municipiului Satu Mare. Totul s-a produs, cel mai probabil, în jurul orei 23.00, atunci când unul sau mai mulţi autori au tras-o efectiv de pe dig, au dezbrăcat-o şi au omorât-o. După nouă luni de la tragedie, anchetatorii din Satu Mare au reuşit să intre în posesia unor informaţii foarte importante despre ucigaşul actriţei Gabriela Dorgai, după ce au audiat zeci de suspecţi, în special boschetari. Este vorba despre un individ, domiciliat în municipiul Satu Mare, care iniţial nu a fost în cercul suspecţilor, fiind un personaj absolut normal, cu loc de muncă stabil. Din august 2015 anchetatorii nu au mai dat publicităţii nici o informaţie legată de mersul anchetei, iar criminalul actriţei umblă în continuare liber.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
gradinita pexels jpg
icoana Becali jpg 2 jpg
ilustratie politie jpg
femeie batrana jpeg
gheorghe sarbu jpg
litoral jpg
new caledonia 1434179 1280 jpg
insula oi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net