Şoferul maşinii poştei jefuite din Neamţ a picat iar testul cu poligraful

Ultima actualizare:
Au furat 2,2 milioane de lei
Au furat 2,2 milioane de lei

Ancheta în cazul jafului din 16 mai, asupra maşinii poştei Neamţ, mai are mult până la finalizare. Anchetatorii nu au reuşit să identifice hoţii, dar sunt din ce în ce mai siguri că şoferul şi însoţitorul său au fost mână-n mână cu ei. Aceştia au minţit, din nou, la întrebările puse de anchetatori.  

La mai bine de o lună de la jaful comis în Neamţ asupra maşinii Poştei, ancheta nu s-a soldat cu un rezultat concret despre modul în care a avut loc atacul. Însă devine tot mai clar că jaful în care au dispărut 2,2 milioane de lei a fost favorizat de informaţii scurse din interiorul Poştei.

Mihai Irimia, şoferul maşinii care transporta banii şi însoţitorul transportului, au fost solicitaţi zilele trecute să repete, la Bacău, testul poligraf. Nu i-au convins pe anchetatori că sunt nevinovaţi.


    Au furat 2,2 milioane de lei
Au furat 2,2 milioane de lei

Specialiştii care au prelucrat datele testului susţin că cei doi angajaţi nu au avut o atitudine sinceră când au răspuns întrebărilor, situaţie constatată şi la prima testare efectuată la o săptămână după comiterea jafului.

Chiar dacă rezultatele acestor testări nu constituie probe în instanţă, anchetatorii pot găsi indicii preţioase care-i pot ajuta în soluţionarea cazului. În aceste condiţii, devine tot mai clar faptul că jaful a fost comis „la pont", atacatorii beneficiind de o scurgere de informaţii de la cei care ştiau ziua, valoarea transportată şi traseul maşinii de Poştă.

În aceste condiţii, cei doi angajaţi ai Poştei rămân în continuare în cercul de suspecţi. Cei doi, care sunt şi singurii martori ai jafului, susţin că nu pot oferi foarte multe informaţii despre atacatori, deoarece aceştia erau mascaţi.

Nici culoarea sau numerele de înmatriculare ale celor două maşini care au blocat transportul banilor nu au fost clar stabilite.

Oamenii legii cred că aceştia vor ceda, în curând, şi vor povesti adevărul despre cum a decurs jaful şi care sunt persoanele implicate.

Maşina Poştei Neamţ a fost blocată pe drum de două autoturisme şi a fost jefuită de mai multe persoane cu cagule pe faţă şi înarmate. Hoţii au furat un sac cu bani în care se aflau peste 2 milioane de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
bani jpg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
cuplu fericit jpg
lacul de smarald ighiel jpg
Smiley Neversea
1 mai muncitoresc jpg
vila descoperire vezuviu jpg
Cozonac
image
actualitate.net
image
actualitate.net