Amărăciunea de neuitat a Crăciunului anului 1916

Ultima actualizare:

    Regina Maria, în uniformă de ofițer de roșiori, acum aproape un veacfoto: Facebook
Regina Maria, în uniformă de ofițer de roșiori, acum aproape un veacfoto: Facebook

Crăciunul anului 1916 a fost, cu siguranță, una dintre cele mai triste sărbători din istoria națională. Casa Regală a României, Armata și Administrația, o mare parte a populației civile, cu toții se aflau în retragere.

Capitala țării se mutase la Iași, după ce Bucureștiul căzuse în mâinile germanilor, chiar de „Moș Nicolae”! De câteva săptămâni românii începuseră marea bătălie de supraviețuire, care avea să dureze pe toată durata anului 1917. Căderea în mâinile germanilor și a aliaților lor a Moldovei ar fi însemnat practic dispariția de pe hartă a României!

Cel mai bine descrie atmosfera acelei zile, care a căzut tot într-o duminică, Regina Maria, soția suveranului Ferdinand. Aflată la Iași, ea ținea un jurnal încă din prima zi în care România a intrat în război de partea Antantei (format din Anglia, Franța și Imperiul Țarist – Rusia). Memoriile sale au fost relansate de curând de Editura Humanitas, într-o ediție îngrijită de istoricul Lucian Boia, din care am citat fragmentele de mai jos. De menționat că în dorința fierbinte de a-și salva țara, regina a fost la un pas de a cere personal ajutorul țarului Rusiei. Destinul istoriei a făcut însă ca acest plan, pus la cale chiar în ziua de Crăciun a anului 1916 să nu capete niciodată consistență.

O zi de Crăciun fără flori

„Iași, duminică, 25 decembrie 1916/7 ianuarie 1917

Ziua de Crăciun! Pe vremuri era o zi plină de flori, toți prietemii și toate cunoștințele îmi trimiteau flori, casa îmi arăta ca o grădină. Aici nu se găsesc flori cu nici un chip, nici măcar una! Nici cel mai mic buchețel de violete, iar lipsa aceasta crudă a florilor e una dintre durerile mele: pentru prima dată în viață, nu am în jur nici o floare, aici nu avem decât vâsc, dar, din fericire, din abundență, copacii sunt pur și simplu împăvărați de el.

La 11 m-am dus la Mitropolie pentru slujba oficială; înainte și după, muncă, muncănu ne oprim deloc din muncă, am avut spor, pachetele noastre s-au înmulțit. În seara asta vom trimite trei mii pe front – patru sute le-am dat déjà regimentului meu, o mie sunt gata pentru spitale, dar noi muncim în continuare, fără oprire, fără odihnă.

I-am invitat la prânz pe soții Barclay, fiindcă el e foarte lacom, ca să se bucure și el de budinca cu prune și așa-zisul „buffet cu vârf”, o tradiție în casa noastră de pe vremea tatei.

După prânz, întrevedere foarte neplăcută cu domana Aslan, soția generalului despre care se spune că e răspunzător pentru dezastrul de la Turtucaia. Firește, ea spune că soțul ei e nevinovat etc etc. Astfel de întâlniri sunt urâte, dar fac parte din sarcinile unei regine – o parte chinuitoare!

La trei a venit un doctor francez să-mi arate noile automobile cu echpamente pentru radiografie, care tocmai au venit – foarte ingenioase. Se pare că în Franța au dat rezultate remarcabile, iar guvernul nostru a comandat câteva pentru front.

Mai târziu, din nou muncă, iar la patru și jumătate a venit Barbu să ne spună, mie și lui Nando (n.n. diminutivul folosit de regina pentru Regele Ferdinand), că veștile sunt proaste, că toate speranțele care atârnau de noua combinație militară s-au spulberat fiindcă, în mijlocul unei ofensive începute cu success, rușii au dat ordinal de retragere. Disperarea noastră a fost tragică! Pentru o clipă, amândoi am rămas de-a dreptul zdrobiți, cu gândul că totul a fost în van, că nu mai putem nădăjdui în nici un effort, că nu mai putem face altceva decât să stăm pe loc și să pierdem totul…totul…totul!”

Ziua în care rușii ne-au lăsat iar baltă

„După o oră de deznădejde, am hotărât ă ar fi o lașitate să ne lăsm doborâți și că, atâta timp cât ne-a mai rămas o palmă de Românie de salvat, TREBUIE s-o salvăm sau să încercăm măcar s-o salvăm, cu orice preț! Apoi ne-am gândit la ceea ce au venit atâția să mă convingă să fac: să mă duc chiar eu la țar și să-l implor să ne salveze țara! În cele din urmă am căzut de acord că e un pas pe care l-am putea face, pe care, poate, TREBUIE să-l facem. Cel mai bine ar fi să mergem amândoi, dar în astfel de clipe Nando NU POATE pleca!. Eu, însă, pot, dacă trebuie.

Am trimis după Brătianu (n.n. primul nostru ministru la acea oră, liberal) și Tache Ionescu (n.n. om politic conservator, apreciat în epocă), ca să discutăm și cu ei. A fost o întâlnire memorabilă. Brătianu s-a opus, Tache era de acord.

Eu și regele am vorbit deschis și simplu, iar el s-a întors către mine, emoționant, cu rugămintea de a încerca să-i conving să mă lase să fac ceea ce ne-ar durea pe amândoi să facem. Ce altceva ar mai putea face pentru țara lui decât să se ofere să-și trimită regina ca să implore pentru poporul său, când nu poate merge el însuși? Brătianu a considerat că ar fi sub demnitatea Coroanei. Eu am declarat că o regină nu poate umilită decât dacă SE SIMTE umilită și că, dacă nu mă ofer măcar să fac pasul acesta, voi simți că n-am făcut tot ce se putea face ca să-mi salvez țara. E aproape peste puterile mele să plec acum, am atâtea de făcut, depind atâtea de mine și s-ar putea să mă întorc doar ca să părăsesc din nou țara pentru totdeauna, dacă misiunea mea se va dovedi în van, și totuși mă ofer să merg! Ce altceva aș mai putea face!...”    

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Florin Talpan FOTO sportpictures.eu
image
image
image
image
image
image
motanul max universitate vermont facebook jpg
dunare budapesta jpeg
giurgiu 1 jpg
Palatul Normanzilor, Sicilia (@Shutterstock) jpg
insula capri jpeg
pomi fructiferi jpg
4 front carburanti caseta jpg
fiat topolino jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net