Alexandru Rafila: «România a fost campioană din punctul ăsta de vedere. A testat cel mai puţin din Uniunea Europeană»

Ultima actualizare:

    Alexandru Rafila a declarat că România trebuie să facă mai multe testări anti-CovidFoto: arhiva personală
Alexandru Rafila a declarat că România trebuie să facă mai multe testări anti-CovidFoto: arhiva personală

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că România este ţara din Uniunea Europeană care a făcut cele mai puţine teste pentru depistarea infecţiei COVID-19. El a precizat că noile măsuri adoptate de autorităţi vor duce la creşterea gradului de testare, care este foarte importantă în gestionarea crizei sanitare provocate de pandemie.

«A apărut o Hotărâre de Guvern de curând care spune foarte clar: accesul, de exemplu, la mall-uri, la cinematografe, este posibil şi pe bază de test. Deci dintr-o dată o să avem o adresabilitate mai mare la testare, care să ştiţi că e foarte, foarte importantă pentru că îţi oferă şansa să descoperi mai multe cazuri. Cu cât testezi mai mult, cu atât ai o şansă mai mare. Or, România, trebuie să recunoaştem, a fost campioană din punctul ăsta de vedere, a testat cel mai puţin din Uniunea Europeană. Nu vreau să fac comentarii acuma (...). Asta este situaţia, mergem înainte şi încercăm, acuma nu trebuie să începem cu greaua moştenire», a explicat Alexandru Rafila, vineri seară (10 decembrie), la TVR. 

Cei care vor certificat verde se pot testa în diverse locuri

Ministrul a a mai sous că românii care doresc să se testeze pentru a beneficia de certificat verde se pot testa în diverse locuri, iar cei care intră în definiţia de caz se pot testa gratuit. Rafila a afirmat că este posibil ca Institutul Naţional de Sănătate Publică să extindă definiţia de caz, în aşa fel încât aceasta să includă şi contacţii persoanelor infectate.

 De asemenea, Rafila a adăugat că s-au făcut "paşi importanţi" pentru ca testele COVID făcute de către medicii de familie să fie raportate direct în aplicaţia CoronaForms, fără a mai fi validate de Direcţiile de Sănătate Publică. El a arătat că în şapte-zece zile sistemul informatic operat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va fi pus la punct în acest sens.

Citește și

Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătății, vrea să taie din atribuțiile lui Raed Arafat, secretar de stat la MAI

Alexandru Rafila: "Una e să convingi omul că e bine să se vaccineze şi altceva este să produci discriminări"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
canicula caldura furtuna vertizare foto shutterstock
Thailanda pixabay jpg
otet de mere jpg
dali
copil bolnav de rujeola pojar foto shutterstock jpg
concert pixabay jpg
targ sibiu pevremuri jpg
incendiu ploiuesti (2) jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net