Alegeri locale 2016. Gafele lui Marian Munteanu la Antena 3

Ultima actualizare:

Simbolul Revoluției române din 1989, Marian Munteanu, în prezent candidat PNL la Primăria Capitalei, a oferit momente penibile la televizor miercuri seară, în platoul televiziunii Antena 3. Munteanu n-a știut să răspundă la întrebări simple, cum ar fi cine și când l-a sunat pentru a-i propune să candideze din partea PNL.

Marian Munteanu, apreciat de mulți români pentru sacrificiul de care a dat dovadă în decembrie 1989 pentru înlăturarea regimului Ceaușescu, a stârnit un val de antipatie odată cu lansarea în cursa electorală pentru Primăria Capitalei. Revoluționarul a fost de-a dreptul buimac în studioul Antenei 3 când a fost întrebat cine și când i-a propus să reprezinte PNL la alegerile din 5 iunie.

„Domnul Atanasiu sau domnul Predoiu. Nu știu cum au discutat dânșii. M-a sunat domnul Atanasiu după punerea sub acuzare a lui Orban. Inițial, am vorbit cu câteva zile înainte, dar nu despre candidatură, ci despre programul meu. Cu o zi înainte de nominalizare, mi-a dat telefon. Vrei să vii la o discuție cu conducerea partidului? Mi s-a propus acum câteva zile. M-am dus, am discutat și mi s-a făcut propunerea. Apoi, eu am vorbit cu cei din asociația mea. Le-am spus că avem această ofertă. Mi-au zis să accept și asta am făcut!”, a spus Munteanu la Antena 3. Vizibil încurcat de întrebare, semn că nu a stabilit cu noii săi colegi ce să răspundă, Marian Munteanu a uitat chiar și că ieri a fost miercuri.

Mai multe organizații îi cer să renunțe la candidatură

Reprezentanții a șapte organizații neguvernamentale i-au cerut lui Munteanu să-și retragă candidatura la primărie, pe motiv că ideile sale „pot să producă tulburări ireparabile în straturile sociale”. Iată ce i se reproșează lui Marian Munteanu:

„A avut și are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată. Promovează un discurs bazat pe elemente ortodox-fundamentaliste incompatibil cu valori democratice și chiar Constituționale. Doar cu aceste motive în minte și cu îngrijorarea că prin promovarea unei astfel de persoane într-o asemenea candidatură unde poate să își expună ideile nocive ce pot să producă tulburări ireparabile în straturile sociale, etnice, confesionale și nu numai din societatea românească cerem PNL retragerea sprijinului politic pentru Marian Munteanu. Atragem atenția că prin insistarea cu această candidatură, România riscă să intre într-o spirală izolaționistă ce poate avea consecințe foarte grave pentru Democrația românească”, spun semnatarii petiției. Documentul e semnat de Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică din România, Centrul FILIA, Romani Criss, Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, ACCEPT, Euroregional Center for Public Initiatives.

Alegeri locale 2016. Cum a ajuns Marian Munteanu candidat PNL

Marian Munteanu a fost desemnat de PNL candidat la Primăria Capitalei după retragerea din cursă a lui Ludovic Orban. Acesta din urmă este acuzat de fapte de corupție și a demisionat din toate funcțiile publice. PNL nu se află la primul eșec la Capitală, înainte de debutul campaniei. Cristian Bușoi, propus inițial de PNL la Capitală, a fost retras din cursă după ce acesta a scăzut în sondaje la începutul anului, din cauza unor gafe de campanie. Mai întâi, Bușoi a devenit antipatic afișandu-se la evenimente publice alături de președintele Iohannis, fapt considerat de analiștii politici, dar și de electorat, inacceptabil pentru un președinte de țară. Apoi, Bușoi și-a mai dat cu stângul în dreptul după ce, la o conferință, echipa sa de campanie a afișat un banner cu imagini din clubul Colectiv. Și acest gest a fost taxat de presă și de opinia publică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
gradinita pexels jpg
icoana Becali jpg 2 jpg
ilustratie politie jpg
femeie batrana jpeg
gheorghe sarbu jpg
litoral jpg
new caledonia 1434179 1280 jpg
insula oi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net