Ai probleme și nu rămâi însărcinată? Faci fertilizare in vitro gratuit

Ultima actualizare:

    Statisticile arată că aproximativ 30% dintre proceduri se finalizează cu o sarcină
Statisticile arată că aproximativ 30% dintre proceduri se finalizează cu o sarcină

Programul de fertilizare în vitro a fost reluat, după doi ani. Cuplurile vor putea depune dosarele începând cu luna iunie, la una dintre clinicile care se vor înscrie în programul Ministerului Sănătăţii.

Pentru fiecare cuplu acceptat în program, statul va suporta o singură dată o parte din costul procedurii, între 3.000 şi 5.000 de euro.

Dosarele pot fi depuse începând din iunie, dar lista cu clinicile care participă în program va fi publicată la sfârşitul lui mai pe site-ul ministerului.

Fondurile ajung pentru 300 de cupluri, care trebuie să îndeplinească nişte condiţii  ca să fie acceptate de comisia de specialitate.

Și anume: să fie infertile, iar acest lucru să fie dovedit prin analize și acte medicale, să aibă asigurare medicală, cel puțin unul dintre parteneri să fie asigurați, vârsta femeii să fie cuprinsă între 24 şi 40 de ani și să nu fi trecut niciodată printr-o astfel de procedură.

Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 15% din populaţia tânără a României nu poate avea copii pe cale naturală, iar natalitatea a scăzut la jumătate faţă de 1990.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
nicolas maduro X jpg
1 rezolutii pentru noul an 1553537912 jpg jpeg
Vladimir Putin FOTO Profimedia
bilet razuibil, foto shutterstock jpg
Boboteaza 2024 traditii si obiceiuri jpg
Inselatorie online plata card FOTO Shutterstock jpg
Călin Georgescu FOTO ID290925 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
hanoi stockphoto jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net