Au pus detector de minciuni la aeroport

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Detectorul de minciuni a ajuns pe aeroport! În doar cinci minute, aparatul, care arată precum un bancomat, îi dă de gol pe cei care au gânduri necurate. Pasagerii răspund la câteva întrebări, iar pe baza lor poliţiştii află dacă aceştia sunt de bună credinţă sau nişte infractori.

Aparatul revoluţionar, numit Borders Kiosk, este în probe, iar pentru câteva zile se află pe Aeroportul „Henri Coandă". Mai exact, în zona de control a paşapoartelor. El măsoară şi analizează semnalele psiho-fiziologice şi comportamentale ale persoanelor, pe care le evaluează prin intermediul unor senzori.

Detectorul de minciuni se află în zona „Control paşapoarte”, însă, testul nu este obligatoriu

simeon stalpnicul png

„Paşaportul pasagerului este scanat de aparat, după care acesta, aşezat în faţa lui, trebuie să răspundă la câteva întrebări: trei sunt pentru calibrarea aparatului, după care urmează alte 12.Răspunsurile se dau doar prin „da" sau „nu", iar pe timpul testării subiectului îi sunt măsurate reacţiile, mişcările corpului, dilatarea pupilei. Întrebările sunt de genul: „paşaportul vă aparţine?" sau „ este fotografia dv. în documentul de călătorie?" Totul durează doar cinci minute, iar rezultatul testării este afişat pe o tabletă, care se află în posesia unui poliţist de frontieră. Ne interesează să-i depistăm pe infractori, pe traficanţii de droguri", ne-a declarat Fabian Bădilă, purtător de cuvânt la Poliţia de Frontieră.

Borders Kiosk, dezvoltat de un Centru de Excelenţă al Departamentului de Securitate Internă al SUA, se află pe aeroportul din România doar pentru cinci zile. Călătorii nu sunt obligaţi să se spună detectorului de minciuni. Doar cei care doresc vor fi testaţi. „În viitor aşa se va face controlul la frontieră. Deocamdată, nu ştim când aparatul va fi implementat la noi", a mai precizat Bădilă. Detectorul a fost a fost testat şi la frontiera dintre SUA şi Mexic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
1 florin piersic png png
image
image
image
image
image
image
cladiri  jpg
limitator viteza jpg
bloc pexels jpg
test bețe de chibrit jpeg
stema Romaniei  jpeg
index logo webp
vitamine esentiale pentru mamele care alapteaza jpg
rosii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net