Acum au ambulanţă, dar nu încape targa

Ultima actualizare:

    Medicul a primit o ambulanţă, însă tărgile din dotare nu încap în ea
Medicul a primit o ambulanţă, însă tărgile din dotare nu încap în ea

Caz mai puţin obişnuit în satul Frăţila din judeţul Dolj. Medicii care îşi desfăşoară activitatea la centrul de permanenţă au reuşit să facă rost de o ambulanţă, însă cele două tărgi nu încap în autoturism.

Centrul de  permanenţă din satul Frăţila, din judeţul Dolj, a fost pus pe picioare de medicul sudanez Hisam Tagel. Doctorul povesteşte că pentru a face performanţă a luat un credit bancar în valoare de 65.000 de lei, iar astfel a reuşit să cumpere aparatură medicală.

Medicul şi-a dat seama că are nevoie de o ambulanţă şi a depus toate eforturile pentru a primi una. A avut parte însă de o surpiză neplăcută. Autoturismul este prea mic, iar cele două tărgi din dotare nu intră în autovehicul. Soluţia? Hisam Tagel plecă la intervenţii cu ambulanţa, iar localnicii aduc cu altă maşină targa necesară pacienţilor.

„Am mers 7 kilometri cu targa în spate pe câmp pentru a putea ajunge la un bătrân lovit de un animal. Nu este normal să există o ambulanţă, dar targa pentru transport pacienţi să nu încapă înăuntru. Noi am ajuns să cărăm targa până la locul intervenţiei“, spune localnicul Alexandru Badea.

În replică, oficialii DSP Dolj spun că Centrul de Permanenţă din Frăţila nu are în obiectul de activitate transportul bolnavilor sau al pacienţilor.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
living room istock jpg
bloc gara de nord jurnalul jpg
Vladimir Putin FOTO AFP
test jpg
medic jpg
image png
chirie, foto shutterstock jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net