Acţiune naţională pentru combaterea comerţului ilegal cu carne

Ultima actualizare:

    (Foto: Arhivă)
(Foto: Arhivă)

Poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice acţionează, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul sacrificarării animalelor şi comercializarii produselor din carne.

Acţinea se derulează, vineri dimineaţă, sub directa coordonare a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române,

Acţiune de amploare în pieţe şi târguri, înainte de Ignat, pentru prevenirea comerţului ilegal cu carne.

Peste 350 de poliţişti de investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi ai structurilor teritoriale efectuează controale pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor datorate bugetului de stat, prin desfăşurarea de operaţiuni comerciale, fără evidenţierea acestora în contabilitate.

Acţiunea vizează descoperirea şi investigarea ilegalităţilor de natură economico-financiară, precum şi verificarea modului în care sunt respectate reglementările referitoare la sacrificarea animalelor şi comercializare a produselor din carne.

Vor fi verificaţi peste 250 de agenţi economici şi peste 200 de persoane fizice, precum şi 46 de târguri specializate în vânzarea de animale vii, în special a celor în care se comercializează porcine.

Alături de poliţişti, la acţiune participă specialişti ai A.N.S.V.S.A., ai A.N.P.C., precum şi medicii din cadrul circumscripţiilor sanitar – veterinare.

image
image
image
image
image
image
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net