Accident grav în Ialomița. Printre victime s-a numărat și un copil

Ultima actualizare:

    Accident grav în IalomițaFoto: ISU Ialomița
Accident grav în IalomițaFoto: ISU Ialomița

Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite grav, luni după-amiază, într-un accident rutier produs în judeţul Ialomiţa, fiind implicate două autoturisme. Cel puţin doi răniţi sunt în comă, fiind solicitate două elicoptere SMURD pentru ca victimele să fie transportate la spitale din Bucureşti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectorarului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, accidentul a avut loc în comuna Manasia, fiind implicate două autoturisme. Pentru salvarea victimelor, 4 adulţi şi un copil, au intervenit Detaşamentul Urziceni cu o autospecială, echipajul de descarcerare, un echipaj SMURD, 10 subofiţeri şi trei echipaje SAJ.

În urma accidentului o persoană a fost încarcerată. Toate victimele sunt grav rănite, iar cel puţin două dintre ele sunt în stare comatoasă.Paramedicii şi cadrele medicale au acordat primele îngrijiri victimelor şi le-au transferat la spitalul din Urziceni. Totodată, a fost solicitat şi sprijin aeromedical, urmând ca două elicoptere SMURD să transfere victimele către spitale din Capitală. Potrivit ISU Ialomiţa, victimele sunt trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 40 de ani, o femeie de 42 de ani şi un copil de circa 10 ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cosmin Avram vlogger jpg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (8) jpg
Plaja Samskara jpeg
FotoJet (7) jpg
Frigider FOTO Shutterstock jpg
Matia Corvin (© Wikimedia Commons)
FotoJet (5) jpg
casuta rasturnata jpg
FotoJet (3) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net