Numărul tinerelor traficate de Damaschin a crescut. Au mai apărut trei fete în dosar

Ultima actualizare:

Avocatul Ivaşcu crede că acesta este şi unul dintre motivele pentru care lui Dinu Damaschin i s-a prelungit arestarea preventivă. „Cercetările mai continuau mult şi bine, pentru că au mai apărut în dosar şi alte tinere. Mandatul arestării preventive tot se prelungea până se finalizau cercetările. Asta e o problemă a sistemului nostru judiciar. Întâi arestează omul şi apoi caută dovezi. Pe inculpat îl ţin în arest până se fnalizează cercetările", a afirmat avocatul Ivaşcu.

Prima tânăra care a depus plângere împortiva lui Dinu Damaschin a fost Monica Gabor. Alături de ea, alte două băcăuance au povestit anchetatorilor tot calvarul prin care au trecut. Dosarul lui Dinu Damaschin numără în acest moment şase fete, care au depus mărturie împortiva interlopului.

"Dinu Damaschin m-a sunat şi mi-a spus să merg la Bucureşti cu Ovidiu Hasan şi cu una dintre fetele care lucrează la bar, deoarece erau invitaţi la nunta lui Vali Vijelie. Am fost cazată la hotel şi am stat în cameră cu Dinu Damaschin care a încercat pentru prima oară să mă violeze, dar nu a putut deoarece eu am refuzat ceea ce mi-a propus spunându-i că eu sunt virgină."

„Într-o seară, Dinu Damaschin m-a dus la <<Lati.>> unde l-a invitat şi pe Cristi Tănase şi i-a spus acestuia că sunt virgină şi că mă dă pentru suma de 1.000 de dolari, iar Cristi Tănase a fost de acord şi m-a obligat să merg cu el la Hotel Decebal. Împotriva voinţei mele, am fost cu acesta la hotel, am inceput sa plâng, i-am spus lui Cristi Tanase că sunt virgină. El a spus că nu-l interesează, după care m-a violat".

Dinu Damaschin, arestat pentru proxenetism, cunoscut ca fiind "tatăl adoptiv" al Monicăi Gabor, a murit, vineri, la Curtea de Apel Bacău care rămăsese în pronunţare privind recursul făcut de el la prelungirea arestării preventive în dosarul în care era cercetat.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net