Femeia care și-a omorât bebelușul de șase luni a ajuns la psihiatrie

Ultima actualizare:

    Monica Iudeanu este arestată preventiv (Foto: Adevărul)
Monica Iudeanu este arestată preventiv (Foto: Adevărul)

Monica Iudeanu, individa din Brașov care și-a omorât copilul în vârstă de șase luni a fost internată într-un spital de psihiatrie pentru o perioadă provizorie de 90 de zile, urmând ca procurorii să ceară în instanţă internarea ei definitivă.

Medicii legiști stabiliseră anterior că femeia nu avea discernământ în momentul în care și-a omorât și tranșat copilul. "S-a făcut o cerere de revocare a măsurii arestării preventive dispusă de către Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi s-a luat luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii într-un institut medical de specialitate, pentru o perioadă de 90 de zile, cerere care a fost acceptată de instanţă", a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, Lucreţia Telek.

Femeia pe nume Monica Iudeanu va fi supusă evaluări de specialitate, procurorii urmând să solicite internarea definitivă a femeii în centrul medical.

Monica Iudeanu le-a spus judecătorilor că bebeluşul ei nu era un copil obişnuit, ci "o plăsmuire a spiritelor", "un fel de creaţie făcută din vrăji" şi că a auzit pe hol vocea lui Dumnezeu care i-a spus că vine Apocalipsa şi i-a poruncit să omoare de îndată bebeluşul, iar ea a executat ordinul.

Citește și

Mama criminală din Braşov nu a avut discernământ când şi-a ucis bebeluşul

   Mama care şi-a decapitat bebeluşul este schizofrenică

«Copilul era un fel de creaţie făcută din vrăji»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
Ce este asigurarea profesională IT și cine este obligat să o aibă în România jpg
rhubarb 3399627 1280 jpg
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
bebelus bona imagini jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net