Băncile, ţepuite cu 85 de milioane de euro. Descinderi cu mascaţi într-un dosar în apare şi numele lui Vasile Blaga

Ultima actualizare:

    Ieri dimineaţă au avut loc 48 de percheziţii  în Bucureşti, Satu  Mare, Vâlcea şi Ilfov
Ieri dimineaţă au avut loc 48 de percheziţii în Bucureşti, Satu Mare, Vâlcea şi Ilfov

Afacerişti de top, politicieni, directori de bănci, notari, credite luate ilegal şi o fraudă de 85 de milioane €, într-un cuvânt “dosarul bancherilor”.

Nu mai puţin de 48 de locaţii din Capitală, Satu Mare, Vâlcea şi Ilfov au fost luate cu asalt, joi, de mascaţi şi 90 de persoane suspectate de înşelăciune, fals în înscrisuri şi spălare de bani au fost duse la audieri.

Este vorba despre obţinerea ilegală de credite de la BRD şi Volksbank pentru 35 de firme, cu concursul a şapte directori ai băncilor şi patru notari. Surse judiciare susţin că în fruntea acestei grupări se află oamenii de afaceri Marius Locic şi fraţii Dumitru şi Vasile Creştin.

Mai mult, în interceptările din dosar apar şi nume ale unor politi­cieni, printre care preşedintele PDL, Vasile Blaga, fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, şi cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, Bebe Ionescu. Unul dintre cei patru notari vehiculaţi în acest caz este Paula Rosenberg, soţia lui Damian Drăghici, consilier al premierului Victor Ponta.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
curte jpg
femeie cu par alb jpg
dimineata pexels jpg
BeFunky collage   2025 12 12T204212 896 jpg
image png
el hierro istock jpg
drumul mortii jpg
oras antic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net