Asistentele din Zalău, obligate să renunţe la modă de dragul igienei

Ultima actualizare:

Rezoluţia este rezultatul campaniei „Salvează vieţi spălându-te pe mâini”, demarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi implementată în Sălaj cu ajutorul fundaţiei britanice Medical Support in Romania (MSR).

Reprezentanţii MSR, managerul spitalului, Ioan Mureşan, medici şi asistenţi din spitalul din Zalău au spus că această campanie a avut ca scop prevenirea infecţiilor nosocomiale (intraspitaliceşti) prin îmbunătăţirea tehnicii de spălare a mâinilor. Cu ajutorul unui aparat cu ultraviolet, donat spitalului de către MSR, se poate vedea cât de eficient şi-au spălat mâinile cadrele medicale. Rezultatul a fost că această operaţiune nu este făcută în general aşa cum trebuie, rămânând zone pe mâini care păstrează germeni ce pot fi transmişi de la un pacient la altul.

Injecţiile, ultima opţiune

O lună au la dispoziţie secţiile spitalului de a implementa ceea ce au învăţat în campanie, iar după aceea se va face o evaluare a personalului, ca un concurs între secţii, pentru a se vedea dacă medicii, asistenţii şi infirmierii respectă această regulă.

„Este mai important spălatul pe mâini decât dezinfectatul saloanelor. Cu mâinile pot fi transmise infecţiile de la un pacient la altul, atunci când bariera naturală împotriva infecţiilor, pielea, este întreruptă de folosirea acelor pentru injecţii”, afirmă una dintre reprezentantele MSR, Carole Hallam. Potrivit afirmaţiile sale, britanicii evită pe cât posibil folosirea injecţiilor şi perfuziilor, dacă tratamentul se poate face oral, tocmai pentru a nu transmite infecţii pe această cale.

Cadrele medicale vor fi verificate

În spital există un compartiment specializat de prevenire a infecţiilor nosocomiale, care se va ocupa de aplicarea acestui regulament şi de evaluarea rezultatelor. Numai trei spitale din România sunt implicate în această campanile, printer care spitalul din Zalău.

“Mi se pare un lucru bun. Am participat şi eu la cursuri şi am văzut cu ajutorul aparatului că, deşi ne spălăm tot timpul pe mâini, rămân zone care nu sunt bine curăţate. De asemenea, pe mâinile personalului din spitale sunt germeni rezistenţi la antibiotice, din cauza faptului că lucrăm tot timpul cu antibiotic, şi este bine să nu existe nici un risc de a-i transmite. În ce mă priveşte, înţeleg foarte bine motivaţia acestei reguli şi o voi respecta fără rezerve”, spune Ioana Peştean, asistentă medical în cadrul spitalului.Cifră.0,5 la sută este rata infecţiilor nosocomiale în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Zalău, potrivit afirmaţiilor managerului Ioan Mureşan.Explicaţie foto: Reprezentanţii MSR i-au învăţat pe medicii şi asistentele din Zalău cum să se spele pe mâini

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
IMG 0107 jpeg
image
image
image
image
image
image
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
bujori1 jpg
supermarket 5202138 1280 jpg
iepure paste istock jpg
furnici jpg
biserica romani credinciosi FOTO adevarul
Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală din București 16 aprilie 2023 FOTO Inquam Photos Alexandru Busca  (3) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net