8,6 milioane de ţigări confiscate dintr-un camion răsturnat

Ultima actualizare:

Surpriză pe şosea! Un accident petrecut vineri-dimineaţă pe un drum din Olt s-a transformat într-o captură-record a poliţiştilor, după ce un agent a înţeles ce le spunea şoferul sârb, la telefon, complicilor săi.

Un TIR s-a răsturnat vineri la intrarea în Coloneşti, pe Drumul Naţional 65, iar un echipaj de poliţie a venit imediat la locul accidentului. Unul dintre agenţi, care cunoştea limba sârbă din familie, l-a auzit pe şofer vorbind la telefon cu complicii săi despre ţigările pe care le transporta. Poliţiştii au percheziţionat autotrenul şi au dat peste o cantitate impresionantă de ţigări de contrabandă. „În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că şoferul sârb, de 28 ani, transporta 8.600.400 de ţigarete de diferite mărci, care nu aveau aplicat timbrul fiscal. Împotriva bărbatului a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă“, a declarat Alexandra Dicu, agent principal la Inspectoratul de Poliţie Olt. Camionul, care oficial transporta detergenţi, venea din Ucraina, iar marfa urma să ajungă la Craiova.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
living room istock jpg
bloc gara de nord jurnalul jpg
Vladimir Putin FOTO AFP
test jpg
medic jpg
image png
chirie, foto shutterstock jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net