7 motive pentru care te simţi obosit toamna asta

Ultima actualizare:

    Oboseala poate  provoca boli grave
Oboseala poate provoca boli grave

Lipsa somnului nu este singurul lucru care îţi ­consumă energia. Micile activităţi pe care le faci sau nu zilnic te pot epuiza atât fizic, cât şi psihic. Iată ce spun specialiştii despre obiceiurile care te obosesc şi ce îţi recomandă pentru a-ţi reveni! ­Sfaturile lor sunt cu atât mai binevenite, cu cât, duminică, trecem la ora de iarnă, un motiv în plus de oboseală.

1. Sari peste exerciţiile fizice când te simţi epuizatE greşit! Când decizi să nu mai faci jumătatea de oră zilnică de sport pe motiv că nu ai suficientă energie, de fapt, acţionezi împotriva propriului organism. Potrivit unui studiu al Universităţii din Georgia, SUA, adulţi sănătoşi, care au început să facă câte 20 de minute de exerciţii fizice de trei ori pe săptămână, au spus că se simt plini de energie după şase săptămâni. Sportul făcut regulat ajută sistemul cardiovascular să lucreze eficient, transportând oxigen şi nutrienţi către ţesuturi.2. Nu bei suficientă apăNutriţionistul Amy Goodson, de la Clinica de Medicină Sportivă din Texas, spune că deshidratarea reduce volumul sângelui din organism şi îl îngroaşă. Asta înseamnă că inima ta nu mai pompează sângele eficient, reducându-se viteza cu care oxigenul şi substanţele nutritive sunt trans­portate către muşchi şi organe. Aşadar, Amy Godson îţi recomandă să bei între 2 şi 4 litri de apă pe zi, în funcţie de greutatea pe care o ai.3. Nu consumi destul fierDeficienţa de fier îţi dă o stare de slăbiciune, de iritare şi de lipsă de concentrare. “Te face să te simţi obosit, deoarece mai puţin oxigen ajunge la muşchi şi la celule”, spune Godson. Iată ce să mănânci ca să aduci un aport consistent de fier în organism şi să reduci riscul producerii unei anemii: carne de vită, fasole roşie, brânză tofu, ouă, legume cu frunze verzi, nuci, unt de arahide. Pe toate acestea ­asociază-le cu alimente bogate în ­vitamina C, care îmbunătăţeşte absorbţia fierului.4. Eşti un perfecţionistTe străduieşti să fii perfect, ceea ce, practic, e imposibil. Astfel că munceşti din greu şi mult mai mult decât e necesar, ceea ce te oboseşte foarte mult, spune psihiatrul Irene S. Levine, de la Universitatea de Medicină din New York. “O astfel de persoană îşi impune scopuri nerealiste, imposibil de atins, care, în final, nu îi dau nici o satisfacţie”, spune medicul. Levine îţi recomandă să-ţi fixezi limite realiste pentru finalizarea proiectelor tale şi să le respecţi.5. Sari peste micul dejunCând te trezeşti dimineaţa, ai nevoie de “combustibil” ca să funcţionezi. Dacă sari, însă, peste micul dejun, nu vei avea energie şi te vei simţi slăbit. “Micul dejun este ca un foc în organismul tău, care porneşte metabolismul”, spune Godson. Medicul recomandă un mic dejun care conţine cereale integrale, precum ovăzul, proteine şi grăsimi sănătoase, precum untul de arahide, suc natural din fructe, lapte slab, ouă, două felii de pâine integrală şi iaurt slab.6. Mănânci prea multe dulciuriDacă îţi place să ronţăi toată ziua şi să mănânci multe dulciuri, trebuie să ştii că acestea sunt consumatoare de energie. Este unul dintre motivele pentru care te simţi obosit. Dr. Godson îţi recomandă, în schimb, alimente sănătoase şi îţi propune trei modele de meniu pentru prânz: pui la cuptor cu orez brun; somon cu cartofi dulci sau o salată cu pui şi fructe.7. Îţi verifici E-mailul în patSeara, când eşti în pat, lumina tabletei, a telefonului sau a laptopului îţi dă peste cap ritmul biologic, suprimând melatonina, un hormon care reglează acest ritm, spun specialiştii. Astfel, îţi sare somnul. Medicii îţi recomandă să nu mai foloseşti aceste aparate cu una sau două ore înainte de culcare. Dacă trebuie neapărat s-o faci, încearcă să ţii tableta/telefonul la o distanţă de circa 35 cm de faţă.

image
image
image
image
image
image
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net