6 reguli pentru pescari. Fără bere și grătar pe malul apei!

Ultima actualizare:

    Amatorii de pescuit vor fi nevoiți să respecte măsurile decise de autoritățiFoto: Click!
Amatorii de pescuit vor fi nevoiți să respecte măsurile decise de autoritățiFoto: Click!

Gata, s-a încheiat perioada de prohibiție: de miercuri, 3 iunie, pescarii pot merge pe canalele și lacurile din Delta Dunării, în căutarea roșioarei, carasului, crapului, linului, știucii sau șalăului! Numai că, din cauza pandemiei de coronavirus, amatorii de pescuit trebuie să respecte mai multe măsuri.

Un ordin emis de Ministerul Agriculturii și publicat marţi în Monitorul Oficial stabileşte reguli noi pentru pescari. Cei care își întind undițele și lansetele pe malul apei trebuie să stea la o distanţă de 10 metri unul de altul, nu mai au voie să consume alcool şi nici să facă grătar, arată digi24.ro. Iată care sunt cele 6 reguli pentru pescuitul sportiv.

1 Temperatura pescarului trebuie măsurată la intrarea pe baltă.

2 Acesta trebuie să aibă măşti de protecţie şi substanţe dezinfectante pentru mâini şi pentru echipamentul de pescuit.

3 Sunt interzise grătarele şi consumul de băuturi alcoolice.

4 Sunt admise cel mult două persoane pe acelaşi stand de pescuit, cu o distanţă de 10 metri între pescari. 

5 Pontoanele trebuie dezinfectate de administratori.

6 Pescarii sunt obligați să poarte masca până la locul de pescuit

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
locuri jpg
Emitere tichet de reciclare jpg
where is the snowman in the picture jpg
trandafiri, freepik jpg
stefan cel mare GettyImages 878490466 jpeg
carte veche jpg
branza jpg
sebastian si roberta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net