23 de reclamații împotriva părinților. Ce ar putea păți aceștia

Ultima actualizare:

    Părinții care au venit cu micuții la proteste ar fi putut să fie amendați de polițiști foto: arhiva personală
Părinții care au venit cu micuții la proteste ar fi putut să fie amendați de polițiști foto: arhiva personală

Zeci de reclamaţii anonime privind prezenţa copiilor la protestele din Piaţa Victoriei. De asta au avut parte în ultima perioadă angajații de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copiilor (ANPC). Dar să vedem ce spune legea.

De când au început protestele în Piața Victoriei au curs reclamațiile împotriva părinților venți să scandeze cu copiii în brațe sau de mână. Vorbim despre nu mai puțin de 23 de sesizări, una semnată şi asumată, toate celelalte fiind anonime.

Potrivit  Mediafax, reclamaţiile fac referire la Legea 272/2004, privind protcția copilului. articolul 27, aliniat 4, care precizează faptul că ,,copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice".

Doar polițiștii îi pot amenda pe părinți

Conform acestei legi, dacă se constată încălcarea articolului 27, părintele sau tutorele minorului riscă o amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.

Reprezentanţii Ministerului Muncii au precizat, însă, că nu s-a demarat nici o investigaţie în acest sens, deoarece constatarea şi sancţionarea acestei fapte, conform legii, o fac ,,ofiţerii şi agenţii de poliţie" direct la fața locului.

Însă cum protestele nu au fost autorizate, organizate în mod legal, părinții se pot prevala de acest lucru, spunându-le autorităților că au ieșit cu copiii la plimbare și nu ca să manifesteze.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
crocodil australian shutterstock 105185141 jpg
image
image
image
image
image
image
hotel adobestock jpg
06 2021 11 03 21 38 59 2 jpg
Frații Tate - Andrew și Tristan Tate FOTO Inquam Photos / Alexandru Busca
dinți, zâmbet  sursa   shutterstock jpg
cirese jpg
O lucrare rar cântată în România:  monumentala Simfonie nr  2 de Sibelius, la Sala Radio jpeg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net