10 Mai, ziua Regalităţii. Ce mesaj a transmis Principesa Margareta

Ultima actualizare:

    Alteţa sa Regală Principesa Margareta
Alteţa sa Regală Principesa Margareta

În acest an, 10 Mai are o semnificaţie aparte. Se împlinesc 150 de ani de când Carol I a fost proclamat principe suveran al Principatelor Unite. Casa Majestăţii Sale organizează o serie de evenimente la Castelul Peleş din Sinaia. La ora 18:00, Familia Regală va ieşi pe balconul castelului, pentru a saluta participanţii la sărbătoare.

Castelul Peleş va găzdui marţi pentru prima dată ceremoniile dedicate sărbătorii de 10 mai. La 150 de ani de la venirea în România a lui Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, Familia Regală a decis să sărbătorească Ziua Monarhiei la Castelul Peleş, scrie digi24.ro. Impresionanta construcţie a fost ridicată chiar de cel care în 1881 era încoronat rege al României. 200 de oameni se asigură că oaspeţii vor fi întâmpinaţi cum se cuvine.

Mii de invitaţi sunt aşteptaţi la Peleş

Peste 300 de oaspeţi vor ocupa Sala Florentină, Sala Coloanelor şi Salonul Maur, unde vor fi întâmpinaţi de Alteţa sa Regală Principesa Margareta.

Mesajul Principesei Margareta pentru români

“Sărbătorim împreună 150 de ani de când Principele Carol I a depus jurământul de credinţă faţă de ţară. În acelaşi an, Suveranul promulga constituţia care definea ţara noastră drept 'un singur stat indivizibil, sub denumirea de România'. Au fost cei mai grei şi cei mai binecuvântaţi ani din istoria noastră. Niciodată nu am avut mai multe sacrificii şi suferinţă, dar niciodată nu am avut parte de mai multă dezvoltare şi libertate. În acest secol şi jumătate, Coroana a dat românilor încredere şi mândrie, exemplu şi însufleţire, arătând mereu drumul înainte. Influenţa ei benefică asupra societăţii s-a adăugat de la o generaţie la alta”, spune Principesa Margareta în mesajul publicat pe reţelele de socializare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
protest studenti gaza 2 768x576 jpeg
statie de metrou pixabay jpg
fabrica pexels jpg
cluj napoca panorama foto shutterstock
printesa marie eleonore si parintii ei captura video (2) jpg
cimpanzeu valencia jpg
Bloc apartament fatada Bucuresti locuinta FOTO Shutterstock
bani pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net