Victimele incendiului din Grecia au fost înmormântate

Ultima actualizare:

    Au început funeraliile vicitimelor din GreciaFoto Getty Images
Au început funeraliile vicitimelor din GreciaFoto Getty Images

Incendiul din Grecia a fost un coșmar pentru orașul Mati care a fost șters aproape în totalitate de pe fața Pământului. Peste 80 de vieți au fost furate în urma incendiului, iar cauza stabilită de cercetători a fost inconștiența și neglijența. Familiile îndoliate au început să-și înmormânteze victimele.

Incendiul devastatorar fi început din cauza unui foc aprins din inconștiență. Un localnic a dat foc unor crengi, însă nu s-a gândit că totul ar putea să se agraveze și să se extindă atât de repede. Focul s-a propagat cu repeziciune, iar până în prezent s-au stins din viață 87 de oameni, conform digi24. Însă în spital, la terapie intensivă se mai află alte 11 persoane, iar în jur de 200 au fost grav rănite.

Funeraliile au fost făcute la comun, iar la început a fost îngropat un preot în vârstă care a încercat să se apere de flăcări, în mare. El nu a supraviețuit și s-a înecat, potrivit abcnews.go.com. Sute de oameni au fost prezenți la înmormântarea perotului Spyridon Papapostolou, în parohia sa. Preotul în vârstă de 83 de ani a încercat să se apere de foc alături de soția și fiica lui, ele supraviețuind.

"Părintele Spyridon era cu siguranță pregătit pentru această călătorie, dar nu în acest fel, nu merita", a declarat nepoata lui, Ifigenia Christodoulou, pentru The Associated Press. "Sper că se roagă pentru noi toți de sus, așa cum a făcut toți acești ani".

Ministerul de ordine publică din Grecia a continuat să apere răspunsul autorităților la incendiul de luni. Ministrul Nikos Toskas a declarat că era imposibil să evacueze cei 15.000 de oameni din zonă în 90 de minute, când incendiul de luni a izbucnit.Se credea de curând că două fetițe gemene ar fi supraviețuit focului mistuitor, însă trupurile lor au fost identificate, fiind găsite îmbrățișate de bunicii lor care au decedat și ei. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Orașul Predeal  Foto Primăria Predeal  facebook (2) jpg
sylvester 6897648 1280 jpg
vin pexels jpg
marturiile emotionante ale fetitei din romania care a primit o scrisoare de la papa leon ei sufera foarte tare raman fara parinti 1034292 jpg
Dr  Vlad Ciurea, foto Facebook jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2025 12 27T142503 234 jpg
Turiştii au luat cu asalt pârtiile de pe Valea Prahovei. Foto: ADS
image
actualitate.net
image
actualitate.net