Un avion Boeing s-a prăbușit în Rusia. Toți pasagerii au murit

Ultima actualizare:

    Accidentul s-a soldat cu 62 de morțiFoto: AP
Accidentul s-a soldat cu 62 de morțiFoto: AP

Un avion de pasageri Boeing 738-800 al companiei FlyDubai a ratat aterizarea pe un aeroport din orașul Rostov-pe-Don, în Rusia, sâmbătă dimineața (19 martie). Toți oamenii aflați la bord au murit, potrivit presei ruse. Zborul FZ981, care efectua ruta Dubai-Rostov-pe-Don, s-a prăbușit în jurul orei locale 3:50 (2:50 ora României), în apropiere de pista aeroportului.

Cele 62 de persoane aflata la bord și-au pierdut viața în urma prăbușirii. Avionul ar fi ratat aterizarea, din cauza condițiilor de vizibilate redusă. La a doua încercare, aeronava s-a prăbușit.

Guvernatorul regiunii Rostov susține că cea mai probabilă cauză a accidentului aviatic ar fi vântul puternic din lateral, care bătea în rafale de 50-80 kilometri pe oră, potrivit adevarul.ro. Vântul a determinat și trimiterea a două alte zboruri spre aeroporturi din zonă, după ce vineri (18 martie) municipalitatea din Rostov a emis o alertă de furtună.

Cei 55 de pasageri erau cetățeni ruși, în timp ce membrii echipajului erau străini, potrivit presei locale. Informația nu a fost confirmată oficial. 

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
oua pixabay jpg
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu vila jpg
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net