Un angajat a dat în judecată o companie pentru că se plictisea la muncă

Ultima actualizare:

    Un francez a dat în judecată compania la care lucra pentru că avea sarcini prea plictisitoareFoto Getty
Un francez a dat în judecată compania la care lucra pentru că avea sarcini prea plictisitoareFoto Getty

Un francez a dat în judecată compania la care lucra pentru simplul motiv că sarcinile pe care le avea de făcut erau prea mărunte și plictisitoare. El s-a simțit jignit și afectat de mediul de la locul de muncă, astfel că a decis să poarte un complicat proces de judecată cu directorul firmei.

Frėdėric Desnard (44 de ani) a lucrat timp de opt ani la compania franceză de parfumuri Interparfums ca manager, potrivit LExpress.fr. cu toate că la sfârșitul lunii spetembrie a anului 2014, Desnard a fost concediat, el susține că încă din 2010, compania „l-a distrus”. Francezul a declarat că începuse să i se dădeau sarcini mult prea mărunte și stresante din momentul în care departamentul pe care l-a condus a fost restructurat. „Eram deprimat, îmi era rușine să iau bani fără să fac nimic”, a mărturisit Desnard.

El acuză compania pentru lipsa oricărui stimul intelectual; susține că a ajuns să aibă grave probleme de sănătate, ajungând să sufere de epilepsie. Din această cauză, francezul cere angajatorului daune de 150.000 de euro pentru că a căpătat o afecțiune profesională nerecunoscută în Franța – „bore-out”.

Se pare însă că Desnard nu are prea multe șanse de câștig în procesul pornit împotriva companiei. Avocatul firmei de parfumuri susține că Desnard nu s-a plâns niciodată de plictiseală cât timp a fost angajat. Mai mult decât atât, acesta nu ar fi putut primi vreun salariu dacă nu ar fi avut ceva de făcut.

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net