Spitalul unde mor 7 copii pe zi: fără paturi, antibiotice și ustensile medicale

Ultima actualizare:

    Există spitale unde condițiile atât de mizere încât pacienților le este pusă viața în pericolFoto Getty
Există spitale unde condițiile atât de mizere încât pacienților le este pusă viața în pericolFoto Getty

Venezuela trece printr-o criză economică ce a devastat toate aspectele societății. De când a scăzut prețul petrolului, viața de zi cu zi a venezuelenilor s-a schimbat dramatic, iar cel mai mult a avut de suferit sistemul medical și odată cu el, oricine are nevoie de serviciile acestuia.

Potrivit DailyMail.co.uk, Spitalul Luis Razeti din orașul Puerto la Cruz, din Venezuela, arată ca după bombardament. În imagini pot fi văzuți cum pacienții se leagănă pe paturi pe jumătate rupte, în timp ce sunt conectați la perfuzii. Sângele necesar pentru transfuzii trebuie schimbat periodic, dar se poate observa cum acestor pacienți nu le-a mai fost schimbat de câteva zile. Iar cei pe care-i vedeți sunt cei norocoși.

Alți pacienți stau întinși direct pe podea, sângerează sau au membrele învinețite. Copiii zac printre dulapurile murdare din holuri fără mâncare, apă sau medicamente. Spitalul nu mai are energie electrică, astfel că echipamentul - și acela foarte învechit – nu mai este funcțional. Medicii sunt nevoiți să găsescă propriile soluții la aceste probleme.

A devastating look inside Venezuela's crisis-hit hospitals where seven babies die a day https://t.co/DczRX5cAVG pic.twitter.com/nrNxp2ZCxZ— Daily Mail Online (@MailOnline) 18 mai 2016

A devastating look inside Venezuela's crisis-hit hospitals where seven babies die a day https://t.co/DczRX5cAVG pic.twitter.com/nrNxp2ZCxZ

Doi bărbați cărora li s-a făcut operație la picior, stau cu el ridicat de macaralele medicale, dar contragreutățile nu sunt altceva decât niște sticle umplute cu apă. De parcă scenariul nu ar fi destul de dramatic, anul trecut, spitalul a fost invadat de mai mulți oposumi care au ucis 17 nou-născuți.

Presa locală a anunțat că într-o singură zi, în Spitalul Luis Razeti au murit șapte bebeluși din cauza unor afecțiuni care necesitau oxigen pentru a fi tratate. Instituția nu este însă dotată cu echipamnetul necesar, astfel că doctorii au fost nevoiți să le pompeze manual bebelușilor oxigenul. Din păcate, efortul a fost zadarnic.

O pacientă în vârstă de 68 de ani, care suferă de diabet în stare avansată, avea nevoie să i se amputeze un picior, dar spitalul nu are echipament de dializă și nici antibioticele necesare femeii.

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a refuzat să facă împrumuturi externe pentru a putea susține financiar sistemul medical. Liderul socialiștilor susține că o asemenea măsură nu ar face decât să înrăutățească situația. Mai mult decât atât, el crede că sistemul medical venezuelean este unul dintre cele mai bune din lume: „Mă îndoiesc că oriunde în lume, cu excepția Cubei, există un sistem de sănătate mai bun decât acesta.”

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net