Speranța vine din Spania! Rata infectărilor a scăzut, iar țara se pregătește să revină la normalitate

Ultima actualizare:

    Spania a declarat stare de urgență luna trecutăFoto: AFP
Spania a declarat stare de urgență luna trecutăFoto: AFP

Spania a înregistrat 325 de morţi din cauza covid-19 în ultimele 24 de ore. Autorităţile sanitare consideră că epidemia evoluează ”favorabil”, în timp ce spaniolii se pregătesc să iasă treptat din izolare.

Numărul contaminărilor a crescut cu 2.144 la 212.917, ceea ce face din Spania a doua cea mai afectată ţară de această pandemie ca număr de infecţii, după Statele Unite, a subliniat ministerul, relatează news.ro.

”Evoluţia pe care o constatăm rămâne foarte favorabilă şi în concordanţă cu previziunile”, a precizat într-o conferinţă de presă online directorul Centrului spaniol de coordonare a alertelor şi urgenţelor sanitare Fernando Simon.

Spania a depășit vârful pandemiei

Bilanţul zilnic al deceselor este cu mult inferior celui din perioada de vârf , 950 la începutul lunii, iar numărul mediu de persoane contaminate la un caz de infectare,pe care cerectătorii îl numesc ”rata de reproducere” R sau R0 , a scăzut sub 1 în aproape toate regiunile spaniole.

Măsurle de izolare aflate în vigoare în Spania urmează să înceapă să fie ridicate, de pe 4 mai, în vederea unei întoarceri la normal până la sfârşitul lui iunie.

Potrivit unui plan prezentat marţi de premierul spaniol Pedro Sanchez, ieşirea din izolare diferă de la o provincie la alta în funcţie de criterii precum rata infecţiei, numărul de paturi disponibile la terapie intensivă sau respectarea reglementărilor cu privire la distanţarea socială.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nicolae Ceaușescu (©„Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 184/1977)
image
image
image
image
image
image
FotoJet (14) jpg
euro valuta bani pixabay jpg
tanara din Cuba mutata in Romania jpg
test de inteligenta jpg
tir-shutterstock_1610700505
femeie curatenie rufe de calcat fier 7 12 2009 4 07 57 pm jpeg
FotoJet (8) jpg
Plaja Samskara jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net