Și-a găsit în sfârșit liniștea! Soldatul care l-a ucis pe Osama bin Laden s-a însurat

Ultima actualizare:

    Robert este unul dintre cei mai decoraţi membri din istoria trupelor de elită
Robert este unul dintre cei mai decoraţi membri din istoria trupelor de elită

Unii îl consideră erou, alţii îl blamează şi spun că a încălcat codul onoarei, în căutarea celebrităţii şi a banilor. Un lucru e cert: Robert O’Neill va rămâne în istorie ca puşcaşul marin care l-a împuşcat pe Osama bin Laden.

Au fost gloanţele care i-au schimbat definitiv viaţa. Fost membru al forţelor americane speciale SEAL, Rob O’Neill (41 de ani) a ieşit din umbră la 6 noiembrie 2014 şi a declarat în mod public că el este cel care l-a ucis pe Osama bin Laden.

Uciderea liderului reţelei teroriste Al-Qaida a avut loc în data de 2 mai 2011, într-un raid, în urma unui transport cu elicopterul, la Abbottabad, în Pakistan.

“Am intrat în cameră şi am văzut o persoană care stătea în picioare. Bazându-mă pe statura pe care o avea, pe faptul că nu voia să se predea, am considerat că este o ameninţare. La fel cum procedăm când avem de-a face cu o ameninţare sinucigaşă cu bombă, l-am împuşcat în faţă. De două ori când stătea în picioare şi încă o dată când a căzut”, povestea în urmă cu câţiva ani soldatul născut în Montana, America.


    Fostul soldat este acum consultant în business foto: Getty Images
Fostul soldat este acum consultant în business foto: Getty Images

Dacă o naţiune întreagă a răsuflat uşurată, pentru Rob începea coşmarul. În 2012, din cauza presiunii şi a stresului, bărbatul a renunţat la marină. Mai avea nevoie de patru pentru a ieşi la pensie cu drepturi depline, însă s-a trezit fără pensie, fără asigurare de sănătate şi fără niciun sprijin din partea instituţiei pe care o servise timp de 16 ani.

Robert este unul dintre cei mai decoraţi membri din istoria trupelor de elită. A avut rol de conducere în peste 400 de misiuni de luptă şi a fost decorat de două ori cu Steaua de Argint şi de patru ori cu Steaua de Bronz, a treia, respectiv a patra decoraţie ca importanţă acordată în SUA pentru curaj în timpul luptei.


    Osama bin Laden a fost ucis în mai 2011foto: Getty Images
Osama bin Laden a fost ucis în mai 2011foto: Getty Images

A ajuns în pragul divorţului, iar familia sa primea ameninţări cu moartea de la jihadişti. Nevasta Amber şi copiii lor schimbau case şi şcoli la un interval de câteva luni de teama de a nu fi descoperiţi şi ucişi.

În tot acest timp, Robert a început să bea şi chiar s-a gândit la sinucidere. El a povestit că mergea la un psiholog şi că se simţea epuizat. “Mi-a spus să încerc să beau mai puţin şi să nu rănesc pe nimeni”, spunea fostul militar. Soţia l-a părăsit în cele din urmă şi i-a luat şi copii. Pentru a fi în siguranţă, aceştia şi-au schimbat chiar şi numele.

Fără familie şi fără venituri, Rob a decis să iasă în faţă şi să recunoască faptul că el l-a ucis pe Osama bin Laden.

O’Neill şi-a spus public povestea într-un controversat documentar cu titlul „Omul care l-a ucis pe Osama bin Laden“, realizat de Fox News şi difuzat în 11 şi 12 noiembrie 2014.

De doi ani de zile, Rob este consultant în business şi participă la conferinţe unde vorbeşte despre ce înseamnă să fii cu adevărat un lider. Robert a fost chiar şi-n Bucureşti în mai 2015, la o conferinta pe teme de leadership.

Tot la o conferinţă a ajuns să o cunoască şi pe actuala soţie, Jessica Halpin. Cei doi s-au căsătorit recent şi au acordat un interviu în exclusivitate pentre Daily Mail TV.

S-a căsătorit în urmă cu o lună

Fostul soldat pare să-şi fi găsit în sfârşit liniştea. Cei doi s-au cunoscut la muncă. Mai exact, Jessica este cea care l-a contactat pe Rob şi l-a “angajat” ca speaker la o conferinţă pentru compania ei.

S-au văzut, s-au plăcut şi au început o frumoasă relaţie. 11 luni mai târziu, Robert a cerut-o de nevastă pe Jessica. Cei doi s-au căsătorit luna trecută în Cape Cod şi au petrecut luna de miere în Bora Bora.


    Robert şi Jessica au petrecut luna de miere în Bora Borafoto: Instagram
Robert şi Jessica au petrecut luna de miere în Bora Borafoto: Instagram

“Este un om minunat cu o inimă mare. Când l-am cunoscut nu ştiam mare lucru despre el. Am aflat mai multe din discursurile sale. Aşa am aflat şi de Obama, dar nu obişnuim să vorbim despre cariera lui. Nu e ca şi cum ne trezim dimineaţă şi îmi povesteşte despre Bin Laden”, a povestit râzând proaspăta mireasă.

Cei doi miri au avut o nuntă de vis, cu un tort uriaş, iar printre invitaţi s-a numărat şi celebrul Kid Rock. Perimetrul a fost păzit, iar la biserică Rob a angajat bodyguarzi. Un lucru a uitat însă. “În drumul spre biserică mi-am dat seama că am uitat verighetele. Noroc cu un prieten bun care a reuşit să le aducă la timp”, a povestit Rob pentru Daily Mail.


    Cei doi sunt extrem de fericiţi foto: Instagram
Cei doi sunt extrem de fericiţi foto: Instagram
image
image
image
image
image
image
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net